Teoria subconştientului, un plagiat tîrziu

De SAVATIE BAŞTOVOI

Acest eseu cît şi
Valenţele freudiene ale artei contemporane vor fi incluse în noua ediţie, în curs de apariţie la Editura Cathisma, a volumului Între Freud şi Hristos.

Constantin Bălăceanu Stolnici l-a numit pe Freud, fără să vrea să-l minimalizeze, „un mare manipulator”. Îmi este greu să afirm dacă Freud însuşi a fost un manipulator, însă pot spune cu certitudine că teoriile sale au slujit la manipularea generaţiilor următoare.

Citirea, dar mai bine zis „decodificarea” omului prin prisma subconştientului, care este o găselniţă freudiană, a făcut epocă în cinematografie şi în industria filmului „de toată ziua” cu care oamenii din lumea întreagă sînt bombardaţi de-a lungul întregii vieţi. Majoritatea oamenilor sînt convinşi, graţie acestor filme, că faptele lor sînt produsul unor acumulări ale subconştientului. Aceasta, desigur, este o manipulare.

Însă manipularea începe chiar de la atribuirea lui Freud a meritului de a fi vorbit cel dintîi despre subconştient, ceea ce este un fals camuflat cu bună ştiinţă.

Subconştientul a constituit obiect de cercetare pentru asceţii creştini începînd cu secolul V, fiind dezbătut sistematic în scrierile unor autori precum Sf. Grigore de Nyssa, Ioan Casian sau Evagrie Ponticul. În special Evagrie acordă acestui subiect o atenţie deosebită, propunînd o clasificare a viselor şi a fantasmelor în funcţie de temperament şi felul patimilor / necesităţilor care îl încearcă pe ascet. Schema evagriană este reprodusă de Freud în celebra sa Interpetare a viselor, fiind chiar mai puţin curajoasă, ca să nu spun mai puţin interesantă decît cea a predecesorului său creştin pe linie psihanalitică.

Iată şi un fragment din Tratatul despre alcătuirea omului al Sfîntului Grigore de Nyssa: „Noi susţinem că numai lucrarea trează şi statornică a gîndirii poate fi socotită rod al cugetului, pe cînd jocul arătărilor din vis îşi are existenţa numai într-o activitate imaginară a spiritului nostru, care e plăsmuită de întîmplare, îndeosebi de partea neraţională a sufletului nostru”. „… Ele [visele] fie că se nasc în porţiunea din creier rezervat memoriei ca nişte ecouri ale preocupărilor zilnice, fie – ceea ce se întîmplă mai des – ele sînt concretizarea unor stări afective ale corpului. Aşa se explică de ce omul însetat are senzaţia că se află lîngă izvor, pe cînd cel dornic de hrană se vede în faţa unui ospăţ cu bucate multe, iar tînărul aproape sugrumat de plăcerile trupeşti e pradă şi el unor vise asemănătoare”.

E adevărat că Freud, spre deosebire de scriitorii creştini, nu pomeneşte nimic de visele profetice sau premonitorii, pentru el visele fiind doar o satisfacere inconştientă a necesităţilor fiziologice sau retrăirea inconştientă a unor discuţii, obsesii, impresii care capătă formă, uneori forme distorsionate, în somn, cînd cenzura lăuntrică, dobîndită prin educaţie, nu mai este activă.

Totuşi visele premonitorii există. Diverşi oameni au văzut în vis locuri sau persoane despre care nu au avut anterior nici o informaţie. Deoarece nu pot dovedi veridicitatea viselor unui alt om, mărturisesc că eu însumi am avut un astfel de vis. Mi s-a întîmplat să visez, pe cînd eram student, biserica Adormirii Maicii Domnului de la Noul Neamţ, mănăstire pe care eu nu doar că nu o mai văzusem pînă atunci, dar nici măcar nu auzisem de ea, sferele mele de interes pe atunci fiind cu totul altele. În plus, în biserica din vis un cor nevăzut cînta Heruvicul în slavonă (aşa cum mi-am dat seama mai tîrziu) cîntare pe care eu nu o auzisem niciodată nici măcar în română, deoarece nu am stat niciodată în viaţă la o slujbă. A fost după aceea un glas care a vorbit în slavonă (o limbă necunoscută mie pe atunci) şi eu am reţinut acele cuvinte. Peste un an am fost călugărit la mănăstirea Noul Neamţ în biserica Adormirii Maicii Domnului, în seara praznicului Adormirii Maicii Domnului.

Întîmplări de acest fel, pe care oameni diferiţi în vremuri şi locuri diferite le trăiesc fiecare în felul său, mă fac să contrazic teoria freudiană cum că toate visele sînt făuriri ale subconştientului. În acest sens, cercetările lui Freud sau au fost insuficiente, sau au fost nesincere.

Avem un Freud care propune o teorie trunchiată, decupînd în mod brutal cerul din sufletele oamenilor şi care, chiar şi în această formă terestră şi tenebroasă nu este deloc originală, reproducînd cercetările care au fost expuse şi sistematizate cu 15 secole mai devreme. Nu ştim în ce măsură Freud a cercetat scrierile autorilor creştini pomeniţi mai sus, de altfel suficient de cunoscute şi în Apus, căci dacă le-a cunoscut, ar trebui să fie învinuit de plagiat. Ar fi chiar nepotrivit ca marele savant şi părintele modernităţii să-şi fi furat ideile care l-au făcut celebru de la nişte monahi creştini din îndepărtatul veac al cincilea.

Cu toate că, chiar şi aşa stînd lucrurile, Freud ar putea sta nestingherit în faţa unui tribunal al ideilor, apărîndu-se tocmai prin faptul că locul pe care îl atribuie el subconştientului în complexitatea afectivă şi intelectuală a fiinţei umane este cu totul altul decît cel pe care i l-au conferit asceţii creştini. Dacă atunci cînd definesc subconştientul şi mecanismul prin care acesta străbate în gesturile conştiente ale omului atît Freud, cît şi scriitorii creştini vorbesc la fel, chiar izbitor de la fel, nu tot aşa stau lucrurile atunci cînd se pune problema în ce măsură omul este victima propriului subconştient.

Asceţii creştini afirmă că subconştientul este controlabil, adică poate fi supus voinţei, prin exerciţiul sfinţeniei, chiar pînă şi în starea de somn. În schimb Freud propune o viziune fatalistă asupra psihicului uman în care subconştientul, care este văzut ca o acumulare a tuturor lucrurilor rele şi urîte pe care orice om doreşte să le uite, dă buzna în viaţa activă a fiecăruia, declanşînd gesturi şi acţiuni inevitabile şi deseori imprevizibile.

Dacă Freud crede că subconştientul influenţează conştientul, sfinţii creştini susţin că şi conştientul influenţează şi poate schimba subconştientul, curăţindu-l. Freud nu recunoaşte această mişcare inversă, pentru că nu recunoaşte nici măcar rostul binelui şi al armoniei. Freud pur şi simplu normalizează nebunia, ca fiind proprie omului. Singura condiţie este ca nebunia să nu doară.

În ce constă, de fapt, terapia freudiană? Într-o simplă şi cu totul banală constatare a cauzei suferinţei, dereglării de comportament. Adică, pacientul trebuie să-şi descopere viaţa (iar un bun psihanalist este acela care ştie să-l determine să o facă), revenind la amintirile care l-au marcat încă din copilărie, denumite de Freud „imagini tablou”, aşa încît aceste amintiri obsesive să capete forma unei poveşti cu sens, sens care, după părerea lui Freud, trebuie să dezlege neliniştea şi boala.

Acest fel de tratament, de dezlegare a bolii prin confesiune îl găsim prezentat în toate filmele „psihologice” despre ucigaşi în serie care au fost bătuţi de tatăl vitreg sau femei care nu pot iubi din cauză că au fost agresate în copilărie. De regulă, personajul, care este victima nevinovată a trecutului său neguros, ajunge să se confeseze unui prieten, de preferat partenerul sexual, fapt care îi schimbă radical viaţa, eliberîndu-l.

Totuşi trebuie să spunem aici că metoda lui Freud nu a dat vreodată roade, căci în nici unul din cazurile sale celebre (Cazul Dora, Cazul omului cu şobolani sau Cazul omului cu lupi), pacienţii nu au cunoscut schimbări în bine după şedinţele cu Freud.

Insuccesul lui Freud ca medic nu este un secret pentru specialişti, de aceea tratamentul medicamentos, care presupune şi el exagerările sale, predomină în spitalele de psihiatrie. Cu toate acestea, metoda freudiană de sondare a subconştientului rămîne valabilă pentru majoritatea psihiatrilor şi psihologilor, fiind tributară viziunii reducţioniste şi fataliste ale aceluia. Adică, psihiatrul consultă pacientul după metoda lui Freud şi trage concluziile tipice acestui fel de sondare, însă, fiind cunoscut eşecul înaintaşului, îl îndoapă pe bolnav cu pastile care nu-l pot vindeca, dar îl pot tranchiliza.

Prin urmare, vindecarea prin „dezgolirea” subconştientului, atît de prezentă în filme, dar şi în emisiuni cu tentă confesivă, care devin tot mai la modă, este un mit care depăşeşte sfera strictă a psihiatriei, devenind o armă de manipulare a maselor.

Subconştientul, aşa cum l-a înfăţişat Freud, nu este altceva decît un „panou de control” al omului. Sînt destui cei care au înţeles asta foarte bine, butonînd cu succes conştiinţele mulţimilor. Însă pentru a avea acces la acest panou de control şi pentru a-l manevra cu succes, trebuie mai întîi ca omul, mai bine zis oamenii, să creadă ei înşişi în puterea de neînfruntat a propriului subconştient. Iată de ce avem atîtea filme, mii, poate zeci de mii, de la seriale şi producţii video de cea mai joasă speţă, pînă la opere de Oscar, inspirate de această viziune demonică asupra fiinţei umane.

Lozinca acestui complex proces de manipulare este una pe care o poţi auzi atît la hip-hoperii de la MTV, la militanţii homosexuali, cît şi la pastorii buimaci ai unor mişcări pseudo-creştine de azi: „Dumnezeu te iubeşte aşa cum eşti!” sau „fii tu însuţi!” Altfel spus: „Nu fă nimic pentru a te schimba, defectele şi prostia ta sînt fermecătoare!”

Boala sufletului, perversitatea, chiar agresivitatea criminală, beţia, halucinaţiile au fost declarate izvor de inspiraţie pentru artişti şi scriitori. De pildă, suprarealismul este un curent care şi-a propus să exploreze subconştientul. Delirul şi visele bolnave, în loc să fie tratate au ajuns să fie autoprovocate de o serie întreagă de artişti prin recurgerea la alcool, droguri şi situaţii extreme, gen vagabondaj, viol sau chiar crimă. Personajele odioase, cum ar fi ucigaşii în serie sau violatorii, sînt prezentaţi din unghiuri favorabile care le atenuează vina, făcîndu-i chiar simpatici. Toate acestea îşi au rădăcina în viziunea unui doctor, care nu s-a vindecat niciodată pe sine însuşi, deoarece convingerea lui era că nu există nebuni, ci doar moduri diferite de receptare a realităţii.

A rezolva problema subconştientului uman prin simpla afirmaţie că el există este stupid. Teoria propusă de Freud este un unghi mort, o groapă în care eşti pus să sari după ce ai fost asigurat că nu vei mai putea ieşi din ea.

Subconştientul nu a fost niciodată un tabu pentru creştini. Oare nu despre subconştient vorbea Hristos atunci cînd a zis: „Din inimă ies gîndurile rele, furtişagurile, curviile, uciderile” (Marcu 7, 21) şi „din prisosul inimii vorbeşte gura” (Matei 12, 34). Oare ce este acest „prisos” al inimii, dacă nu partea ascunsă conştientului? Numai că, spre deosebire de Freud, să-mi ierte Dumnezeu această comparaţie, Hristos nu a lăsat să se înţeleagă că subconştientul depozitează numai relele. Prisosul inimii, să-i zicem „subconştientul”, poate fi bun sau rău, în funcţie de om (Luca 6, 45).

Cu siguranţă există oameni care au în „prisosul” inimii lor şi multe lucruri frumoase, agonisite de viaţa lor virtuoasă, din experienţa cărora vorbesc. Această experienţă a virtuţii, prin care partea raţională a sufletului reuşeşte să învingă partea poftitoare, opunînd scăderilor de tot felul contrariul lor – adică fricii curajul, zgîrceniei milostenia, mîniei dragostea şi aşa mai departe –, au fost înscrise de-a lungul vremii de oamenii lui Dumnezeu în opere de o nepreţuită însemnătate şi frumuseţe, care, fiind traduse în limbile de mare circulaţie, pot fi cercetate de cei interesaţi.

În ce-l priveşte pe Sigmund Freud, acest om fără îndoială inteligent şi înclinat spre studiu, care a fost şi un connaţional tîrziu al lui Hristos, se pare că a avut o inimă care a prisosit mai mult în lucruri joase şi urîte despre care a vorbit şi a scris în toată viaţa sa, pînă cînd moartea l-a împiedicat să o mai facă.

Anunțuri

13 Responses to Teoria subconştientului, un plagiat tîrziu

  1. […] Teoria subconstientului, un plagiat tîrziu – de Savatie Bastovoi […]

  2. silvia spune:

    Ma bucur sa vad o opinie realista despre acest faimos Freud. La 15 ani am gasit cartea lui de Interpretare a viselor, cum eram o adolescenta cu probleme mari de rezolvat am citit-o. Nu-mi amintesc mare lucru decat ca m-am enervat rapid pe ea si pe autor, era greu de citit si in afara de faptul ca fiecare fata isi dorea sex cu tatal sau si fiecare baiat dorea sex cu mama sa, nu am gasit nimic altceva. Peste ani, sora mea a inceput sa mearga la psihologie, asa ca am intrebat-o ce parere are despre Freud si mi-a zis ca de fapt nimeni nu citeste nimic de el, ca e foarte greu de citit, se citesc numai interpretari ale urmasilor in idei. Intr-adevar de la Freud nu mai e mult pana la psihologii din mai toate filmele americane, ajunsi de altfel singurii prieteni carora le mai poti spune ce gandesti real intr-o societate in care totul e minciuna si fatarnicie, prieteni care de altfel au la randul lor probleme mari nerezolvabile si care costa $100/ora sau mai mult. Degeaba iti rascolesti durerile din suflet pe bani sau la tv daca nu incerci sa ierti ca sa te vindeci, asa numai iti rascolesti ranile si revolta fata de cei care ti-au gresit, fara sa-ti dai seama ca poate fara sa vrei la randul tau ai provocat rani asemanatoare altora.

  3. acelas spune:

    Mi-as permite sa spun, ca om care am citit Freud si care am si fost inainte cel „vechi”, adica bun ca surcea sigura de aruncat in foc (acum sper sa nu mai fie macar asa „sigura”) , asadar omul „vechi” cea am fost (si cati n-am fost ??) , omul lumesc, omul insipid, care nu-si daduse inca Sensul vietii, omul unui oarecum trai-pe-vatrai, o simpla chemare a „speciei” si a instinctului, animalic, care poate anima stim bine omul la o anumita varsta, in special in fragezia ei.

    Cati oare n-am facut asa ???

    bun

    As vrea sa fac introduc acum o dihotomie, pe care o cred in buna parte valabila. In ce priveste lumea, masa intreaga a oamenilor.

    Ei bine eu cred ca teoriile lui Freud s-ar regasi intr-o oarecare masura (ca unul ce am citit, dar mai ales am trait acele perioade „viscerale” sa zicem, instinctive ale vietii) in randul omului-fara-Dumnezeu.

    Viata acestui om in genere, este una lipsita de orizont, care orbecaie in neant, in „nihilism” al valorilor, al oricarei valori, este un om lumesc, „biologic” (si care se supune legilor aproape implacabile pt el ale „biolgicului”) un om al simplei „specii”, adica a instincului, un om decazut (in continuare deci, si mai rau, de la Adam incoace) un om care nu l-a aflat (inca) pe Dumnezeul sau, desi Il stie f bine, El fiind, prin instanta critica a cenzurii constiintei sale, chiar sursa acestor perpetue „refulari” (refuzuri) in subconstient – prin intermediul acestei constiinte – o parte din grauntele lasat de Domnul in om, vocea lui Dumnezeu in om.

    Prin urmare este un om lumesc, orbecait, ratacit si pierdut in COTIDIANITATE, un om pierdut „in turma”, in impersonalul turmei, aducator al mortii spiritului.

    Ei bine, nu intamplator as zice, sau poate dintr-o inspiratie nebanuita, care noua azi ne spune mai multe, Freud si-a intitulat una din principalele sale opere, abreviar poate pt intreaga opera, „Psihopatologia vietii COTIDIENE”

    Asadar in opinia mea, Freud uneori poate avea dreptate. Dar pt cine ?? In privinta cui ?? A omului-fara-de-Dumnezeu, care isi afunda incontinuu vocea constiintei, in el, vocea Domnului lasata in el, tot „pasand” si „refuzand” in nesinceritatea lui, gabndurile carora s-a facut el rob, dar care evident constiintei nu-i convin, si care nu fac decat sa-i umple din-ce-in-ce subconstientul, umplandu-l pana la refuz si impovarandu-l, dominandul astfel „de la spate” pe individ (care nu mai e demult in mod autentic o persoana – chipul lui Dumnezeu in om, caci si-a refuzat permanet si constant aceasta „chemare”, in favoare biologicului si a „instinctului” ego-ist/centrist) facandu-l deci un si mai mai mare rob, al patimilor de orice fel.

    In schimb, pt omul indumnezeit, ori care tanjeste dupa aceasta permanent in viata sa, dupa omul iubitor de Duh, de Dumnezeul sau, care e Iubire-inainte-de-toate, este un om ce alunga ego-ul si pornirile lui morbide, care isi dizolva „sinele” abandonandu-se permanent in „celalalt” , un OM deci care si-a descoperit Chipul sau si „chemarea” sa, pe care o avea in el DINTOTDEAUNA si care ii vorbea prin constiinta sa, un om deci care nu este in „rasparul” constiintei sale (minimalizandu-si prin asta asadar si „inconstientul”, aproape de neutralizare a lui , prin acceptarea sincera, cu caldura si cu multa onestitate a vocii constiintei lui – chemarea la Dumnezeul sau, ce o avea in el, din veci pusa acolo, si care si-a primit-o iata cu mare cinste) , este un om prin urmare care s-a dezbarat de metehnele funeste ale ego-ului sau, de patimile chemarii „biologicului” si a instinctului morbid din el, anihilant al duhului sau, si care acum nu mai are ce hrani „individului” din el, caci si-a redus substantial chemarea acelui „ego” din el, sinele egoismului, prin abandonarea in „celalalt” , in semenul sau, cu ajutorul IUBIRII (si f important pt lucrul constiintei sale – a IUBIRII musai SINCERE !! a celuilalt ).

    Eu cred ca Freud poate avea uneori dreptate, dar NUMAI in cazul celor descrisi in prima parte, a celor abandonati in cotidianitate, in lumesc, in aria decadentei si a mortii duhovnicesti, in „vocea lumii” cum ne atentiona Mantuitorul nostru, pe undeva in „intelepciunea veacului acestuia”, in lumescul 100% profan si biologic, lipsit de orice sacralitate.

    Sa ne amintim bunoara care erau pacientii lui Freud din Viena burgheza a sec 19-20. Toate baroanele si curtenele (isterice, desigur) ale lumii vieneze specifice epocii la care ne referim. Si toti „don-juanii” si bolnavii-de-sine , inflacarati si si patimasi, in hranirea perpetua a ego-ului, chemare a biologicului si nimic mai mult decat atat! Nu am nimic cu saracii oameni in fond, Domnul sa-i ierte si sa aiba mila de ei !

    Desigur, nici noi, cei care am ales sau tindem – catre chemarea noastra spre indumnezeire, nu scapam de tare ale „omului vechi”, care bine ati spus odata parinte Savatie, nu o sa moara niciodata (totalmente) in noi. Sigur, ca mai ramani „reziduuri” ale zilei sa zicem, care se aduna „acolo” undeva, dar omul acela placut lui Dumnezeu, intarit in curatie si trezvie, nu a adunat atat de multe, si de a adunat ceva-ceva, le „da” afara, la rugaciunea sa, cea musai SINCERA, catre Domnul sau, ci care prin cainta se „leapada” de acelea, dar pe langa toate acestea, Domnul Insusi, prin harul sau cel dumnezeiesc si tainic, il ajuta, il ridica si il scapa de acele „rele” adunate ale zilei, luandu-i-le cu mana de pe inima sa si din mintea sa, intr-un mod nevazut si tainic.

    Imi vine sa leg acestea de o tendinta acerba a mea deodata, de a nu mai adormi noaptea deloc, de a ramane permanent in stare de „veghe”, de a nu mai fi nevoit sa ma trezesc dupa o perioada de „adormire”, in care te „ingreunezi” cu sufletul pe parcursul noptii, de dimineata te simti ca un „hoit” (Doamne cum am putut pierde starea ceea ce o aveam in „veghe” ? ) de te si ingretosezi cand te trezesti din acea noua stare. Pur si simplu vroiam sa evit acea „postura” in care paote ma voi afla din nou.

    Dar Domnul a randuit bine, atat de bine prin firea lucrurilor insasi, ca omul este nevoit sa „adoarma” , si sa-si faza periodic acolo ca el de fapt mai are „de lucru”. Acolo isi vede el din timp in timp, ca tarele „omului vechi”, unele inca mai sunt prezente, si ca functia „inconstientului” inca nu a fost domolita de-a binelea, si ca a mai „lucrat” ceva, deci a avut anume ce sa „macine”, deci sunt ca elemente care au fost refulate inca, si mai e de lucrat !! Omule, pare sa spuna Domnul in zorii diminetii, dupa acel somn ( in care fiecare om isi vede „oglinda” sinelui, reversul, spatele constiintei sale=inconstient), „Omule, vezi ca mai e de lucru!”, mai ai ceva, iata si iata… . Si omul: Oh, da Doamne, cat mai am de lucru! si cat mai e …!

    As face poate si o analogie de termeni, intre „adormitul” ce urmeaza zilei, cel de noapte si temporar – cu „Adormitul” (moartea) ce ne astepata pe toti, care urmeaza vietii, si pentru pregatirea caruia se trudeste intr-adevar toata viata noastra!!. Este un „adormit” scurt, temporar si abreviat, in vederea permanenta a Adormirii care ne urmareste ca o naluca, smerindu-ne strasnic si care ne desteapta in fond, practic intreaga noastra existenta, facandu-o intru Domnul, Cel care tocmai a si dat-o (pe moarte) ca pedeapsa a neascultarii si totodata si ca mijloc de impacare cu El.

    MULTUMESC DACA ATI AVUT RABDAREA DE A CITI ACESTE RANDURI, IN CARE SUNT CONVINS S-AU STRECURAT SI MULTE INEXACTITATI.

    Doamne ai mila daca am gresit. Si ajuta-ne !

  4. acelas spune:

    p.s.: Nu am putut intelege niciodata cum un om, decorat si stimat de Biserica noastra ortodoxa, un om care vine din vita nobila, chiar din cea a lui Constantin Brancoveanu, cum este dl Balaceanu Stolnici, poate spune in lucrarile sale, ca „tendinta” de acaparare si de „dominare” sporita la genul barbatesc, in comparatie cu cel femeiesc, provine la om de la un genom al nu stiu carui cimpanzeu !!

    Nu mai stiu cum sa mai reactionez la aceasta! Tin minte ca prima oara cand am auzut-o am ramas pur si simplu perplex, el relund-o in mai multe randuri, mai ales stiind in ce raporturi se afla dl Stolnici cu biserica noastra, ca fondator al multor lucrari, ca ctitor si sprijinitor (hm, ma gandesc acum, ca un stiut „simpatizant” chiar parte a masoneriei) cum o fi ajutat biserica ?

    Eu nu pomenesc spre osanda, dar in aceasta chestiune (care pe langa cele de colaborare, mi se pare major, infinit poate, mai importanta) a „cimpanzeului” si in combinatie cu statutul sau prezentat mai sus fata de Biserica ortodoxa, sa mai zaboveasca nitel in meditatiile sale, si daca a facut publica teoria sa initiala, sa ne anunte mai tarziu, tot public, la ce concluzie a ajuns ulterior.

  5. […] Parintele Savatie: Teoria subconştientului, un plagiat tîrziu […]

  6. Demetrios spune:

    Parinte, nu pot sa va spun decat ca am citit cu foarte mult interes articolul dv. si ca am primit in sfarsit un raspuns clar, coerent si exhaustiv la intrebarile mele legate de subconstientul meu. Din pacate am un subconstient care nu imi ofera lucruri prea frumoase si de multe ori in trecutul mai indepartat, cand nu aveam treaba cu Biserica, am fost FOARTE tentat sa cred ca asa sunt eu si nu am ce sa fac pentru a ma schimba. Dupa ce m-am apropiat de Biserica am inceput o lupta cu toate lucrurile urate din subconstient, dar fara sa inteleg pe DEPLIN ca acestea NU ma reprezinta. Abia astazi, cu rusine o recunosc, am inteles pe deplin ca toate „emanatiile” subconstientului meu nu ma reprezinta deloc. Va multumesc pentru ajutor.

    Din pacate nici un duhovnic nu m-a ajutat sa inteleg acestea. De altfel multe aspecte duhovnicesti le-am inteles din articole sau carti, mai putin din sfaturile duhovnicilor…

  7. dadatroll spune:

    Aia e foarte bine. Sau foarte rau, pentru alti cares de alta parere.

  8. blogideologic spune:

    Actualitatea lui Ioan Cassian

    Există în psihologia omului, –definit ca „animal social”–, o componentă etologică: omul este un „animal”, precum şi o componentă culturală. Prin cultură înţelegem, într- o primă zicere sau abordare a explicaţiei, un sistem de valori, simboluri, credinţe. Scrierile lui Ioan Cassian spun ceva important despre componenta etologică a firii umane universale. Cassian susţine că deşi omul este prin natura lui păcătos, totuşi ceva etic bun subzistă în firea lui. Deşi pogorârea graţiei divine produce o imediată salvare a sufletului, convertirea omului poate de asemenea începe prin exerciţiul voinţei lui. Aceasta pentru că, subliniază Cassian, Bunul Dumnezeu va acorda mereu graţia celui care este în căutarea ei. Chiar şi celui care nu cere, uneori.

    Aici Ioan Cassian îl contrazice pe Sfântul Augustin (354-430), creştinul berber care sublinia greutatea absolută a Păcatului Originar căzut peste sufletul omului. Conciliul de la Orange (din 529 AD) îi va da dreptate Sfântului Augustin. Abia în secolul XIX este restaurată dreptatea (despre natura psihologică a omului universal) afirmaţiilor lui Ioan Cassian. Se mai poate adăuga de noi că aproape tot romanul francez al veacului XIX este influenţat de această psihologie a omului real, subliniată prima oară de scriitorul creştin Ioan Cassian. Iar în secolul XX, psihanalistul francez Michel Foucault (1926 -1984) se arăta fascinat de acurateţea analizelor psihologice pe care le descoperea citind textele religioase vechi dar frumoase, scrise cu şaisprezece veacuri mai înainte de Ioan Cassian.

    Scriitorul călugăr „scit” (daco-român) de limbă latină Ioan Cassian, ori pe latineşte Joannes Eremita Cassianus, s -a născut cândva în jurul Anului Domnului 360, –dar poate chiar exact la 360 AD–, într- o localitate aflată pe drumul roman chemat Via Traiana Nova. Acum, nu este mai puţin adevărat că bunul nostru împărat Traian a fost un harnic constructor de noi căi romane. Ele chemându- se, alternativ, fie Via Nova Traiana, fie Via Traiana Nova. Imperatorul spaniol este remarcabil pentru lipsa lui de imaginaţie, din cauza aceasta nu s- a păstrat cartea lui tratând despre războiul dacic (plictisitorul text intitulat „De bello Dacico”). Dar pentru acel latin Cassianus de ‚natione Scytha’, adică născut în Scythia Minor, provincia pe care noi o desemnăm acum cu numele slavonic Dobrogea, — reamintim că slavona este o limbă artificială, inventată de cărturarii bizantini Photius, Kirilus şi Metodius odată cu Oikumena slavonică, un concept geopolitic controlat spiritual de la Constantinopol–, această Via Traiana Nova trebuie să fi dus obligatoriu la Tropaeum Traiani. Deci putem aserta că, foarte plauzibil, era acolo un drum care conducea înspre localitatea chemată acum Adamclissi.

    Ioan Cassian învăţă o limbă latină simplă, fără rafinamente, în mediul său cultural şi creştin de acasă, centrat pe o biserică, poate deja ascunsă, protejată de agresiunea barbară, poate deja biserică tăiată în creta subterană a ţinutului natal. Faţă de ceea ce învăţă de acasă, Ioan Cassian mai prinse latineşte imersând în textele creştine Vetus Latina ce premerg Vulgata Sfîntului Ieronim. Se recunoaşte că Ioan Cassian putea să îşi exprime direct şi foarte veridic gândurile pe latineşte. Ceea ce mulţi dintre autorii latini şi de mare rafinament, contemporani cu el, nu reuşiră într-un grad similar. De aceea textele lor nu supravieţuiră. Ştim acum, din teoriile lingvistice ale lui Tarski Alfred (1902 -1983), un evreu polonez convertit la romano- catolicism, că există o scală şi o gradaţie a limbajelor şi a metalimbajelor, care se pot (ori te pot) apropia sau îndepărta de adevăr. Iar în general, –este poate un adevăr neplăcut acesta pentru scolastici–, limbajul creştinesc aspru te apropie de adevăr cel mai mult. Ioan Cassian vorbea limbajul agrest învăţat în acel Latium Novum care proteja dinspre nord-vest cetatea Nova Roma a împăratului Constantin cel Mare (280-337).

    Pe un reper de timp marcat de evenimentul major al primului conciliu de la Constantinopol (381 AD), pentru a- şi desăvârşi educaţia creştină, Ioan Cassian peregrină cu alt tovarăş, pe nume Germanus, poate şi el tot din Scythia Minor, în „Romania Hierosolymitana”, adică în Romania Ierusalimului, teritoriul sacru care este marea miză a lumii: de ieri, de astăzi, de mâine. Peregrinii aceia se opriră o vreme la o abaţie aflată lângă Vicleim – Betleem, nume ce înseamnă Casa Pâinii în limba ebraică. Insoţit de acelaşi Germanus, Ioan călători apoi în Egipt. Unde ucenicii trăiră învăţând credinţa şi viaţa intensă întru spirit de la anahoriţii din Tebaida, asceţii deşertului care împrejmuie mănoasa Vale a Nilului. Mai târziu, şi aflat pe tărâmul galo – roman unde şi muri la 433 AD, –alţii zic că ar fi trăit mult mai mult–, Ioan Cassian scrise, codifică şi transmise înţelepciunea învăţată de la sfinţii părinţi creştini din deşertul Egiptului. Aceste opere latineşti de literatură patristică, tratând în esenţă ‚antrenamentul omului lăuntric şi perfecţiunea inimii’, se cheamă: Una „De institutis coenobiorum”, cealaltă „Collationes”, şi au fost scrise la rugămintea Sfântului Castor (nu se ştie când s- a născut, dar se ştie precis că a murit la 420 AD), titularul vechii episcopii din Apt, localitate aflată acum în dioceza de Nîmes. Dintr – un timp când ştim că se afla în Palestina şi în Egipt, îl găsim pe Ioan Cassian în anul 403 la Constantinopol. Viaţa creştină din oraş era dominată atunci de Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur. Ceilalţi doi Sfinţi Ierarhi, filosofii-teologi cappadocieni Vasile cel Mare şi Grigore Nazianzus, urcaseră deja la cerurile simbolice ale credinţei.

    Patriarhul Ioan Gură de Aur îl face pe Cassian diacon, şi îl trimite cu o însărcinare diplomatică la episcopul din Roma. Este posibil ca în acel timp să accepte şi invitaţia de a fonda o mănăstire în stil egiptean sau „deşertic” la Massalia, în Galia sudică. Oricum, se ştie că imediat după anul 410, Ioan Cassian ctitoreşte abaţia Saint Victor de lângă Marsilia. Reglementările de vieţuire spirituală instituite de Ioan Cassian pentru Saint Victor vor fi adoptate mai târziu şi la faimoasa mănăstire benedictină de la Port Royal. Unde alături de învăţătura teologică se instituie, se perpetuează şi se accentuează cultura gramaticii filosofice. Era de fapt acel Trivium sau Arta construirii discursului’, absolut necesar pentru orice timp, chiar şi în cel de acum.

  9. anonim spune:

    foarte interesanta atitudinea administratorului care selecteaza ori cenzureaza comentariile cititorilor.
    ideal ar fi sa afisati un banner unde sa explicati oamenilor ce .se poate scrie,si ce nu se poate scrie la adresa .parintelui,care isi scrie ideile personale. in formaturi electronice .
    blogurile pe internet au devenit varianta moderna de .interpretare si de recontextualizare. a unor lucruri extrem de profunde care se petrec in grotele sufletului uman ,de toti neavizatii care sunt mai mult cunoscuti pentru faima lor,si nicidecum pentru adincimile interioare.
    cit timp ,mintea sta pe dune de nisipuri miscatoare, siguranta unora de a scrie despre DUMNEZEU si a tilcui sensurile SFINTELOR VASE devine o trivialitate indecenta si neobrazata la adresa teologiei Transcendenta de termenii tridimensionali a .acestor constiinte care ,in sinea lor,considera ca sunt traitori a orthopraxiei prin ,ratiunile ideilor credincioase care le emana din virtualul mental in virtualul blogosferic al internetului.

  10. savatie spune:

    EXPLICAŢIE pentru anonim:

    Sînt respinse comentariile care nu corespund subiectului / care se fac cu scopul vădit de a atrage cititori pe blogul personal / care se fac pe ton injurios sau care aduc învinuiri fără argumente concrete. Această măsură de precauţie se aplică pentru a evita ciocnirile inutile între cititorii acestui blog.

    De asemenea, sînt respinse comentariile foarte lungi şi prea personale, care nu ar putea prezenta interes pentru ceilalţi cititori. Sînt respinse, de asemenea, postările neadecvate, cum ar fi acatiste, rugăciuni, poezii, fragmente lungi din orice fel de scrieri.

    Sperînd că vom găsi înţelegere la cei care postează comentarii pe acest blog, vă dorim pace şi bună aşezare sufletească în tot ceea ce faceţi.

  11. toanebune spune:

    si eu cred cu tarie ca subconstientul poate fi curatit de constient prin exercitiul sfinteniei, la fel cum poate fi si murdarit. exista marturii ale multor oameni -intre care m-as putea numara- ca exista in om o vointa care poate controla/cenzura/veghea miscarile subconstiente. de pilda in timpul unui vis patimas poate exista in mod explicit o vointa proprie celui care viseaza si separata de visul propriu-zis- care intervine prin rugaciune si schimba cursul acelui vis. a folosi sau nu acea vointa este o problema atat de exercitiu (al unei stari sufletesti) cat si de alegere. din pacate astazi este o dovada de curaj nebun sa te apuci sa il contrazici sau nuantezi pe freud.

  12. Anonim spune:

    STIINTA NU TREBUIE VAZUTA CA UN PERICOL PENTRU RELIGIE.
    Sa IPOTIZAM ca ceea ce ati scris dumneavostra aici este adevarat 🙂 Freud a reusit sa elimine acele prejudecati, inhibitii si tabu uri legate de sfera sexuala.
    Iar influenta care ati spus dumneavoastra care se reflecta mai ales in filme nu se datoreaza lui Freud mai bine v ati informa despre Psihologia Americana din anii 1920 mai exact „Teoria Comportamentista”

  13. floare de piatra spune:

    S.Freud este cel mai mare impostor al secolului XX.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: