Istorisire despre psalmul 50 (V)

De Savatie Baştovoi

„Că, iată, întru fărădelegi m-am zămislit şi întru păcate m-a născut maica-mea”. Prorocul deplînge aici calea oamenilor pe pămînt, care nu este ferită de păcat. Cine se naşte din patimă, nu poate fi ferit de patimă. Nu este o fărădelege, desigur, nunta şi naşterea de prunci, dar David pare să contrapună aici zămislirea din patimă a oamenilor cu zămislirea cea neîntinată şi mai presus de fire a Mîntuitorului Hristos. „Tu singur eşti fără de păcat şi ferit de orice pornire pătimaşă chiar din naştere, eu însă sînt rob al firii, urmare a patimii cu care m-au zămislit părinţii mei, patimă din patimă care doar prin Tine a căpătat izbăvire”.

Că David a avut în vedere comparaţia omului căzut cu Omul Hristos, ne-o arată stihul următor: „Că (dar) iată, adevărul ai iubit, cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi le-ai arătat mie”. Doar prin mila lui Dumnezeu omul poate ieşi din mreaja patimilor. David pune întoarcerea sa de la păcat doar pe seama lui Dumnezeu. Iubirea de adevăr a lui Dumnezeu nu suferă să vadă făptura căzută, de aceea i se descoperă în diferite chipuri. Credem că David se referă aici şi la faptul că a fost readus la realitate de prorocul Nathan, dar credem că se referă şi la alte lucruri minunate pe care i le-a descoperit Dumnezeu de-a lungul timpului şi care, odată cu această cădere, s-au văzut şi mai măreţe.

Cele ascunse ale înţelepciunii lui Dumnezeu, pe care le-a văzut David, credem că sînt patimile şi moartea lui Hristos prin care păcătoşii au căpătat izbăvire. Legea poruncea uciderea cu pietre pentru păcatul lui David, dar, primind înainte de vreme har din harul jertfei lui Hristos, prorocul a fost miluit, nu după legea veche, ci după legea nouă, care pe atunci era „ascunsă”.

Vezi Partea VI

Anunțuri

9 Responses to Istorisire despre psalmul 50 (V)

  1. Irina spune:

    Parinte Savatie, vreau sa imi exprim gratitudinea pentru discursul Dv., fascinatia pentru traiectoria Dv., şi vreau sa stiti ca citind sau ascultând cuvintele Dv., acestea au fost de mare folos, s-a intamplat sa ia forma unor raspunsuri… la confuziile de care suntem zilnic atinşi…(cu siguranta sunt doar unul dintre creştinii care au simtit la fel). Avem nevoie de Dv. Doamne ajuta, Parinte Savatie!

  2. vladp9 spune:

    Parinte Savatie, subscriu la cele spuse de Irina si vreau sa va indemn la ceva, cu toate ca sunt aproape convins ca nu veti fi de acord, din smerenie. Poate doar partial daca ati dori. Tare mi-ar placea sa dati niste raspunsuri acestui tanar Badilita, care sminteste aproape fara intrerupere. Un raspuns pe blog macar, nu in presa „larga”, si nu atat pentru el, cat pentru ortodocsii nostri. Mie unul mi-ar cadea foarte bine cateva cuvinte din parte Sfintiei Voastre, mai ales ca unele explicatii, pe care le da m-au pus pe ganduri si mi-e cam greu sa discern singur adevarul duhovnicesc de cel pur intelectualist, in care s-a ingropat cu atata sete tanarul nostru erudit:
    http://www.greco-catolica.org/a407-Ereziile-catolice-revizitate-de-un-istoric-crestin-ortodox-1.aspx
    http://www.greco-catolica.org/a420-Ereziile-catolice-revizitate-de-un-istoric-crestin-ortodox-2-Imaculata-conceptiune-Infailibitatea-Papei-Purgatoriul.aspx

  3. acelas spune:

    este vorba aici, cred, si despre zamislirea intru „faradelegi” si nasterea intru „pacat” care este naturii umane de dupa caderea lui Adam. Omului, asa cum nu i-a fost dat moartea dintru inceput, ci ea doar a survenit, ulterior pacatului trufiei lui Adam – devenind totodata si mijloc de impacare, poarta, intre omul (cazut) si Dumnezeu, tot asa nu ii fusese destinat sa procreeze, sa se inmulteasca intru felul acesta patimas (si visceral poate, mi ingadui sa spun – Doamne te rog iarta-ma, caci eu nu pot stii asta niciodata, ci numai Tu stii), caci primisesera poruna „cresteti si va inmultiti” inca din Rai, inainte de cadere…., deci ne putem permite intr-un fel (desi nu absolut obligatoriu) sa intrevedem ca lor nu le era dat acest tip de „inmultire”, sub patimi si pacate, care a survenit de dupa caderea lui Adam, moment in care isi facuse loc si pacatul in firea omeneasca.

    Dar, iata ca Adevarul a iubit, cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Sale, El ne-a aratat noua, TUTUROR ! Aici banuiesc, fara sa fi citit din pacate toate cele ce a spus parintele Savatie anterior in celelalte 4 comentarii, sau poate nici nu a ajuns… . , cred ca nu poate fi vorba decat de Hristos Mantuitorul, Adevarul intrupat, singurul Adevar pe care noi il stim pe lumea aceasta, si care exista ! Adevar, Viata, dar si Calea insasi. Adevarul a iubit, cele nearatate pana atunci ( ca Dumnezeu este Treime de persoane ) si ascunse pana atunci, caci nu venise ceasul…, ca Hristos va veni sa ridice neamul omenesc cazut (cel intru faradelegi si in pacate nascut, din versul anterior), si i le-a aratat iata lui David, profetul.

    Cam asta mi-am permis eu sa adaug si sa gandesc.

    Parinte, am insa o curiozitate. V-am auzit odata, nu stiu excat in ce context precis, dar vorbind despre Psalmul 50, ca David cand spune mai departe ca ” Nu ma lepada de la mine de la fata ta, si Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine” , ca se refera strict la Duhul Sfant, cel care graia prin David, acesta stiind de toate acestea.

    Eu de mic copil citind, dintotdeauna, ( si recunosc ca de aceea s-ar putea sa fie o simpla inselare) am avut intotdeauna simtamantul ca aici se refera, la „nu-mi lua Duhul Tau cel Sfant de la mine” adica nu-mi lua viata mea inca !, cea pe care mi-a dat-o Duhul Tau cel Sfant, datatorul de viata, cel de la care vine viata, cu toate darurile si talantii ei. Adica deci, nu-mi lua mie viata inca, nu ma lepada de la Tine, si da-mi mie bucuria mantuirii Tale, si cu duh stapanitor ma intareste, adica da-mi mie inca viata, nu mi-o lua caci mai am ceva de facut cu ea, ma pot pocai, si cu bucuria mantuirii Tale pe care tu mi-o redai si o simt dupa pocainta, cu duh stapanitor ma intareste in continuare.

    Si apoi ma tot gandesc, oare David si altii prooroci, cand scriau unele asa, stiau ei ca exact in acel moment de jale si de pocainta erau inspirati de Duhul Sfant?? Mai putea fi in aceste conditii jalea si pocainta lor autentica?? si deplin curata in fata lui Dumnezeu, din moment ce ei ceva de acest fel ??? Cum putea oare ca Duhul sa mai locuiasca in ei, cand El stia ca David cunoaste acestea?? Nu fugea Duhul imediat de acolo, cand ar fi vazut treaba aceasta? Si de altfel David, cum putea el sa mai „intampine” si sa gestioneze un astfel de moment, cand se cerea din partea lui o cainta adevarata, sfasietoare, vie ! Se putea el impartii in doua directii? dupa toate probabilitatile, contrare !

    Eu credeam ca Psalmii sunt scrisi in cea mai mare „cumintenie” si nebagare de seama a Duhului Celui Sfant, singura conditie in care Duhul ( vazand El kenoza, golirea de sine a robului lui Dumnezeu ) poate „locui” astfel in acel om. Orice simtamant sau conoastere a acestui lucru, zadarnicind numaidecat lucrarea Harului dumnezeiesc, Duhul fugind negresit de la el … .

    Se mai poate si altfel??? Poate, ca o rapire…, ca o revelatie nemijlocita din partea lui Dumnezeu catre robul sau, …., dar lui David, strict in conditiile lui, ii trebuia cainta cea autentica, adevarata si vie. Gandesc deja prea mult ??

    Cum se mai pot gandi oare acestea? Sau nu se pot oare gandi .

    Multumesc pt raspunsuri !

    Doamne miluieste si ajuta !

  4. savatie spune:

    Mă bucur că eşti frămîntat de sensurile psalmilor. Într-adevăr, psalmii au fost scrişi în deplina cunoştinţă a Duhului Sfînt care grăia prin David. Toţi prorocii şi toţi Sfinţii erau conştienţi de prezenţa Duhului Sfînt în ei atunci cînd vorbeau, altfel nici nu vorbeau. Dacă este Duhul Sfînt, nu mai poate fi mîndrie. Adierea frumuseţii Dumnezeieşti pe care o simte omul care îşi frînge inima înaintea lui Dumnezeu nu este tot una cu umplerea de Duhul Sfînt pe care o trăia David şi în care nu încape înălţarea.

    Cererealui David de a nu-i fi luat Duhul lui Dumnezeu de la el, nu se referă la viaţă, deoarece, la momentul rostirii acestui psalm, prorocul avea de acum încredinţarea primită prin prorocul Nathan că nu va muri.

  5. Liuba spune:

    La multi ani, draga parinte Savatie!
    Domnul sa Va aiba in paza mereu si sa Va intareasca in toate cite le faceti si doriti sa le faceti. Familia mea este fericita ca ne cunoastem si ca Va avem aproape. In aceasta zi Va transmitem toata dragostea noastra!
    Inchinaciuni parintilor Sfintiei Tale, sa le dea Domnul sanatate si trupeasca si duhovniceasca si bucurii de la feciorul cel mai mare.
    Va imbratisam cu multa dragiste, toti ai nostri.
    PS. Asa si nu raspundeti la telefon, nr meu se termina cu …691, voiam sa va urez si personal.

  6. acelas spune:

    interesant,

    inteleg, desi nu pricep intru totalitate absoluta (nici nu trebuie) , eu accept explicatia dvs, si de altfel chiar a celei reale, marturisite de Vechiul Testament.

    ma mai intreb, doar ca simplu muritor, si ma uimesc, ca e o diferenta intre actul caintei lui David si momentul in care era locuit de Duhul Sfant, scriind acest psalm. Uluitor, cum lucreaza Dumnezeu, adica pa prima vedere si superficiala, ai crede ca David este un simplu „robot” (papusa) , care infaptuieste cele zise lui de Duhul cel Sfant ( si in mare poate chiar asa este) , adica scrierea nu „survine” spontan in urma actului caintei pe care o incearca, ci la randuirea Duhului Sfant, cand a dorit El. Este iata o diferenta minima de momente, un „contratimp”, care mintii omenesti normale, ii da de gandit, ii da loc la ispite, la indoieli, la iscodiri, la sminteli etc…. Nu mai zic daca iti vin astfel de conexiuni si ganduri chiar in timpul rugaciunii…. esti paralizat ! Te pierzi…, si te pierzi in momentul imediat urmator, cand stii bine ca nu trebuie sa te pierzi ( dar te-ai pierdut ) si de aia te pierzi si mai mult …. . Iti vin apoi, invariabil, hule. Te manii, numaidecat … si ai pierdut, iata in numai cateva clipe, duhul rugaciunii….., eee, si ce mai faci tu atunci ? Cand intrebi pe cineva, spune „sa nu-ti vina” , bun bun, dar ce fac atunci cand ti-a venit deja, cand s-a intamplat? Ce faci tu, atunci ? Toata lumea e buna la sfaturi, din cele preventive, mai putin buna la cele vizeaza actiunea „postuma”. Deci asta ar fi o intrebare

    dar

    referitor si la psalmi, cu precadere psalmul 50. Poate nu e atat de important sa stim si sa cunoastem cum, in ce context si ce a simtit David cand a scris Psalmul 50, si poate e mult mai important sa il luam ca atare, pt noi, sa vedem ce spune acest psalm in privinta caintei, a felului ei, ce trebuie sa o avem, cand ne caim NOI ! caci pt cei ce-l citesc sau rostesc (dupa David) a fost el scris. Adica, „nu ma lepada pe mine de la fata Ta”, ce reverberatii si ecouri au aceste cuvinte de cainta in sufletul NOSTRU, nu cam ce a simtit oare David cand a scris acestea sa ne intrebam. Au ele ecou? caci pt noi au fost scrise. Si nu importa poate asa mult ca Davis punea „nu-mi lua Duhul Tau cel Sfant de la mine” al lui de prooroc, cat importa ce simtim si traim noi, cand rostim psalmul pocaintei. Cum ne „intersectam” noi cu aceste cuvinte ale Duhului Sfant. Si poate importa atunci, si simtamantul meu, izvorat din naivitate, ca pt mine in momentul ala, ele inseamna nu-mi lua mie viata inca, pe care Duhul Tau mi-a dat-o, caci ma caiesc iata, si-mi pare rau, si ma intareste in continuare cu „duh stapanitor”, ca sa pot sa-mi salvez viata, sa nu mi-o ticalosesc in continuare, ci sa imi mantui viata impreuna cu sufletul ce Tu mi le-ai dat, si astfel sa ma bucur de „bucuria mantuirii Tale”. Deci poate ca nu conteaza atat ce a simtit si gandit (daca a mai gandit „el” ceva ) David atunci, ci ce anume „trezesc” ori trebuie sa trezeasca in noi aceste cuvinte ale Duhului Sfant. Cuvintele lui David indura o „prezentificare” la fiecare citire a noastra a psalmului pocaintei, pt fiecare din noi poate.

    Spre exemplu, mi-a mai spus odata cineva, ca acolo la, „izbaveste-ma de varsarea de sange Dumnezeule, Dumnezeul mantuirii mele…..” , strict contextual, se refera clar la uciderea pe care el tocmai o facuse. Pai, ce ar avea asta de a face cu noi ?? Dar pt noi, cei ce citim si rostim, poate avea semnificatia spre exemplu a caintei ce o putem avea in urma maniei pe fratele nostru, ce se intampla la tot pasul, de fiecare data cand ne maniem – fie si din lucruri marunte – pe un semen de-al nostru, „ucigandu-l” de-a binelea astfel in sine noastra, asemanator deci cu David. Poate de multe ori in psalmi, este vorba de acel „necuvantat”, „negandit” inca, din cuvantarea unui semen al nostru. Asa cum un Heidegger sau Derrida recupereaza intelpciunea altora dinaintea lor…, vorbind acolo despre un „negandit” din gandirea sau grairea altora, fara ca ei sa stie …

    Este valida o asemenea gandire si cu privire la psalmi? Sau o inselare. Eu i-am lasat pe filosofi demult, ascultand acum numai de Domnul nostru Iisus Hristos, singurul Adevar pe lumea asta care exista, doar ca imi amintesc ca mai pomeneau odata acesti filosofi de asa ceva…

    Va multumesc. Deci nu uitati va rog, daca puteti, prima oara de „hulele” ce survin, cum era mai sus in urma unei gandirii sau memorii – involuntare de multe ori – a contextului in care stii ca il are o rugaciune sau alta, si tu nu il ai si nici sa ti-l apropriezi ( de ex despre psalmii de slava pentru Dumnezeu pe care ii ai de citit la rugaciune, dar starea ta nu este asta, ci f f tulbure, de eventuala cainta, si nu momentan de slava) sau oricarui alt tip de ispitire si chiar hula, ce survine la rugaciune – , si inca odata de aceasta ultima problema.

    Puteti sa nu publicati acest text, si raspunsul dvs (poate doar pe mail-ul meu) dar daca considerati ca intrebarile si raspunsul vizeaza o problematica larga raspandita intre oameni, atunci va rog scrieti aici.

    Va multumesc inca o data, si imi pare rau ca aceste solicitari ale mele survin exact in ziua de nastere a cuviosiei voastre, cand timpul e mai zgarcit cu dvs, dar sper intr-un raspuns, si sa-mi faceti si mie un cadou… lol !

    Doamne ajuta.

  7. […] de Ioromonah SAVATIE BASTOVOI « Scrisoare către membrii Bisericii Ortodoxe Române […]

  8. acelas spune:

    da, imi place citatul saptamanii postat pe siteul al carui link este afisat mai sus, Calauza ortodoxa,… dincolo de orice „Digital Angel”, sau erezie – impartasirea de la o biserica sectara, un citat al unui COLOSAL parinte al neamului nostru, care este Arsenie Boca:

    „Este o singură cale senină: trăirea învăţăturii creştine, în toată adâncimea ei şi în toată sinceritatea noastră. Asta rămâne singura cale sigură, pe care trebuie s-o învăţăm mereu, în fiecare rând de oameni.” (Ier. Arsenie Boca)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: