Părintele Calciu despre viitorul familiei

Fragment din articolul „Creştinismull în pericol?”

[…] Marile ziare şi marile reviste se întrec în a ne înşela şi rătăci, publicând tot felul de imagini ale viitorului, în care valorile noastre morale sunt desfiinţate cu ruşine, iar unităţile de bază ale societăţii actuale devin caduce şi dispar. Să luăm, de exemplu, Time Magazine, care publica în toamnă, după alegeri, un articol semnat de James Dobson, Focus on the family, un fel de viziune de viitor asupra societăţii de mâine, un fel de proiect de societate asupra elitei de stânga care conduce, în prezent, Statele Unite. În cele ce urmează, scoatem foarte sintetic elementele de bază ale articolului şi, acolo unde este nevoie, vom da chiar citate:

1. În viitor, familia, aşa cum o cunoaştem noi, va muri. Ea nu a fost decât o anomalie interesantă, un fel de excentricitate a istoriei. 0amenii credeau că acest model tradiţional reprezenta normalitatea, dar se înşelau. În viitorul apropiat, chiar folosirea expresiei de familie nucleară, va fi desuetă.

2. Vechea familie va fi înlocuită printr-un sistem de căsătorie multiplă, un fel de monogamie în serie. Adică, orice căsătorie va fi urmată de un divorţ şi o nouă căsătorie şi aşa mai departe. Unele familii vor avea chiar o clauză care, la un anumit număr de ani după efectuarea căsătoriei, o vor face caducă şi va urma automat o căsătorie nouă. Aniversări de 25 sau 50 ani ale căsniciilor vor fi tot aşa de rare ca şi geniile în pian sau vioară.

3. Multe femei vor trăi împreună, iar homosexualitatea nu va mai fi o paria, ci o normalitate ca şi grupurile heterosexuale.

4. Copii vor trăi într-o varietate ameţitoare de părinţi buni şi vitregi, bunici buni şi vitregi, fraţi buni şi vitregi, încât această confuzie va anula orice relaţie de sânge şi de descendenţă şi căsătoriile incestuoase vor fi la ordinea zilei, fără ca nimeni să se sinchisească de asta, pentru că nimeni nu va fi sigur că nu este un incestuos sau fructul unui incest.

5. Tendinţa actuală de a nu avea copii se va accentua atât de mult, încât vor fi foarte puţini copii şi foarte mulţi bătrâni.

6. Copiii, atâţi câţi vor fi, vor fi proiectaţi de la o familie la alta, supuşi la tot felul de abuzuri, nimeni nu se va simţi responsabil pentru ei şi cei mai mulţi vor fi azvârliţi pe străzi ca în Londra lui Dickens, sau în marile oraşe ale Braziliei de astăzi.

7. Atât teologia – studiul caracterului lui Dumnezeu (?!)- cât şi studiul biblic vor dispare. Elevii de mâine nu vor avea nici o cunoştinţă despre lucrurile spirituale şi nici nu vor manifesta vreun interes în acest domeniu. Aici este cazul să dăm chiar un citat: „Triumful feminizării religiei va determina pe mulţi evrei şi creştini să nu mai vorbească despre Dumnezeu ca despre o persoană. Nu va mai fi vorba despre un Stăpân, un Dumnezeu-Tată, ceea ce va favoriza dezvoltarea grupurilor informate care vor adora o forţă naturală misterioasă şi care vor căuta propria lor divinizare”.

8. Toate naţiunile care au o dezvoltare demografică rapidă vor fi obligate la practicarea avortului planificat, aşa cum se face acum în China. De altfel, Patricia Schroeder, deputata democrată de Colorado, a formulat acest avort ideal astfel: „Cel mai important scop de atins în secolul 21 este planificarea familiei pentru toţi”.

Pentru a înţelege scopul final al acestor reformatori, dăm un citat ceva mai lung din Time Magazine: „Este cazul să ne întrebăm încă de pe acum dacă familia va mai putea rezista multă vreme ca atare. Dată fiind tendinţa tot mai accentuată spre divorţ, numărul tot mai crescînd al celor ce doresc să trăiască celibatari, refuzul tot mai generalizat de a avea copii şi diminuarea continuă a timpului pe care familiile îl petrec împreună, cu siguranţă se va deschide un nou drum de convieţuire. Ar fi foarte bine să nu se mai nască în familie copii. Societatea va putea produce generaţiile viitoare în instituţii speciale, ca pe nişte baterii de copii dirijaţi de stat”.

Anunțuri

6 Responses to Părintele Calciu despre viitorul familiei

  1. Gabriel spune:

    Ţinând cont de ultimele două articole, acesta şi cel despre ateism, e cumplit să remarc că în cazul unui ateu mai erau şanse de convertire şi merita efortul depus pentru a-l aduce la credinţă. Dar cu cei care lovesc conştient în Hristos şi în tot ce înseamnă valoari tradiţionale ale unei societăţi sănătoase, mi-e teamă că e pierdere de timp… probabil (nu m-aş îndoi) rugăciunea pentru ei ar mai putea schimba cugetul lor. E vremea apostaziei, e clar. Vom fi trecuţi prin sită. Oare ar fi bine să ne delimităm de asemenea persoane, sau implicându-ne (văzând astfel mai mult partea mizeră -dominantă- a acestei lumi), să ne supunem riscului de a fi contaminaţi de duhul lor şi chiar atraşi. Nu ştiu, dacă m-am făcut înţeles, concluzia retorică ar fi dacă ar trebui să ne mai pierdem timpul şi cu analizarea lor, a tuturor nelegiurilor ? E clar că am nevoie de sfat multtttt

  2. savatie spune:

    ESTE SCĂDEREA DEMOGRAFICĂ UN LUCRU BUN?

    (meditaţia unui blogger a cărui nume nu-l pomenim aici, pentru că e neimportant în sine, deşi reprezintă o clasă politică bine înrădăcinată în România)

    „Este scăderea demografică un lucru bun sau rău? Eu spun că este un lucru excelent. Ţările cele mai bogate au cel mai mare număr de bătrâni raportat la numărul de copii. Copiii înseamnă sărăcie. Cred că Preşedintele Ion Iliescu este de acord cu această aserţiune. Parcă domnia sa spunea cândva că săracii fac copii, iar bogaţii bani. Cam asta crede şi Lester Brown. În ţările sărace, există un număr foarte mare de copii.

    Deci scăderea demografică a României este un semn de prosperitate. Hai să luăm şi un exemplu practic. Dacă averea unei familii este de 1.000.000 de euro şi se împarte la 5 moştenitori – fiecare va primi 200.000 euro. Dacă sunt doar 2 – fiecare va primi 500.000 euro. Un singur moştenitor va primi întreaga sumă de 1.000.000 euro. Cu cât sunt mai puţini oameni pe faţa Pământului, cu atât cei care rămân vor fi mai bogaţi. Malthus avea dreptate. Cu cât suntem mai puţini, cu atât vom trăi mai bine”.

    PS: Îi sugerez autorului acestor rînduri să se spînzure, ca să trăiască românii mai bine.

  3. Vasilica spune:

    2).Teoriile cu privire la creşterea numărului populaţiei in perioada modernă.

    „În sec al-XVII-lea,se desfăşura teoria cu privire la neîntervenţia statului în viaţa locuitorilor,specific sistemului mercantil,fiind susţinută de aşa numiţii ”fiziocraţi”.Astfel,François Quesnais,susţinea ideea că multiplicarea populaţiei nu trebuie încurajată,existînd riscul depăşirii pragului de subzistenţă a sărăciei.Fiziocraţii abordează prima dată analiza cantitativă a mărimii populaţiei,a ratei de creştere şi a ratei mortalităţii,fiind premărgătorii acestei tehnici dezvoltate ulterior în Anglia de către Sir William Petty.

    Tot în acest secol apar teorii şi puncte utopice care susţineau că progresul uman v-a conduce la apariţia unei societăţi perfecte,care să nu aibă nevoie de instituţii coercitive,precum poliţia,de legi împotriva infracţiunilor,de proprietate particulară sau de familie.

    William Godwin,Condorcet şi Daniel Malthus(tatăl lui Thomas Malthus),susţineau ideea că creşterea numărului populaţiei este factorul principal ce ar determina sporirea resurselor.Ei considerau că nu trebuie să existe o limită a creşterii numărului populaţiei,iar dacă acesta ar exista,în mod sigur se v-a stabili de la sine,automat,fără să fie necesară vreo intervenţie în acest sens.

    Malthus critica dur ideile utopiciilor,acesta considerînd societatea perfectă,fără constrîngeri,ca fiind un miraj datorită creşterii ameninţătoare a populaţiei mai mult,stimularea creşterii acesteia v-a duce la propria distrugere,pămîntul devenind suprapoluat şi nereuşind să hrănească o populaţie atît de numeroasă.El a colectat informaţii referitoare la populaţia Statelor Unite,estimînd că numărul acesteia se v-a dubla în mai puţin de 25 de ani şi atribuia ratele scăzute de creşterea populaţiei Statelor occidentale europene măsurilor provenite în acest sens,un rol important avîndu-l căsătoria la o vîrstă înaintată.

    Alte măsuri prevenite la care Malthus făcea aluzii erau:controlul naşterilor,avortul,adulterul şi homosexualitatea,toate acestea fiind considerate imorale de către societatea Anglică.Într-un sens,Malthus anula ideile mercantilelor,care susţineau că numărul populaţiei determină bogăţia naţiunii adoptînd argumentele contrare ale fiziocraţilor.Acele socetăţi care ignoră ”reţinerea morală”,vor avea de suferit de pe urma razboaielor şi foametelor,Malthus ajunge sş critice legile ce vizau protecţia săracilor şi caritatea,explicînd că ele duc la createrea fertilităţii în rîndul acestor clase,concluzionînd că acţiunile caritabile sunt contra productive.

    Urmaşii lui Malthus-neo-malthusianşti acceptă legătura existentă între fertilitatea necontrolată şi sărăcia.Karl Marx, considera că numai capitalismul era responsabil de diminuarea resurselor.El aprecia că oricare ar fi numărul populaţiei acesta poate subzista într-o societate corect organizată.
    Opiniile anti-malthusiene ale lui Marx au fost continuate de către adepţii acestuia;în 1920 Lenin legalizează avortul,deşi era împotriva contracepţiei,iar în 1930-Stalin adoptă argumentul pronatalist al mercantilelor.”
    Este clar ca se incearca pe toate caile distrugerea notiunii de familie ,credinta si neam .Pai sa ne uitam in jurul nostru concret in zilele de astazi tinerii nu mai doresc sa intemeieze familii si majoritatea fac referire la acel petec de hartie (certificat de casatorie )ca nu-i leaga acea hartie.Dar nu se gandesc la Taina cununiei ,sau la faptul ca traiesc in pacat.De nasteri sa nu mai vorbim peste tot sunt cabinete de planificare a familiei asa ca toate acestea se fac sub ochii nostrii ,cu concursul puterii politice.Sa nu mai vorbim de mass media care promoveaza pe toate caile dezmatul ,violenta ,homosexualitate etc….

  4. alexandra.diana spune:

    Cred ca sunteti prea agresiv (fata de „P.S. <>”).
    Sa nu credeti ca subscriu la parerea dumnealui, nu, sunt total impotriva ideii de a nu se naste copii.Imi permit sa spun ca sufar real pentru ceea ce se intampla.Dar ma simt personal vinovata pentru ceea ce se intampla.Lucrurile au luat o razna din cauza fiecaruia dintre noi. Stam doar si acuzam si criticam ( ne uitam cu interes la ceea ce se intampla).

  5. […] Părintele Calciu despre viitorul familiei […]

  6. Emi spune:

    Eu cred ca este o eroare. James Dobson nu putea scrie unele ca acestea, probabil altcineva sub pseudonimul respectiv.
    Am cautat citatul din blogger, cel care spune ca e buna scaderea demografica, dar nu am gasit. Poate l-a sters, dar as refera link-uri pentru ca am senzatia ca se intretine un aer de zvonistica la toate discutiile „contra partidului”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: