Şcoala polemicii la ortodocşi

De Savatie Baştovoi

Vorbele au fost aruncate şi, acum, cînd liniştea se lasă, ele încep să cadă din cer peste capetele celor ce le-au rostit. Vorbe grele s-au rostit la adresa Ortodoxiei româneşti. S-au rostit şi vorbe mari, nădejdi îmbibate cu visare.

Cu excepţia cîtorva voci mai echilibrate, ortodocşii români s-au smintit puternic de cele întîmplate la Timişoara şi Oradea. Zic puternic pentru că cele petrecute erau cu totul previzibile şi, cumva, inevitabile. Dacă ar fi să judecăm la rece, cei aproape 40 de ani de slujire anti-ortodoxă a mitropolitului Nicolae, dovedită prin raportul CNSAS, constituiau un motiv de revoltă cel puţin la fel de întemeiat ca şi împărtăşirea lui la greco-catolici.

Personal, nu-l judec pe vlădica Nicolae, căci mai are puţin şi ajunge la Cel ce judecă toate, dar dacă e să judecăm după canoanele Bisericii, deloc puţine în acest sens, vina dovedită de CNSAS nu face parte din greşelile care, odată recunoscute, admit păstrarea demnităţii clericale pentru cel vinovat. De aceea, reacţia atît de înflăcărată a multora împotriva mitropolitului Nicolae mi se pare echivalentă cu o învinuire de viol care se face la 20 de ani de la comiterea faptei.

Dacă ar trebui să mă smintesc, mă smintesc mai mult cînd aflu că Sinodul nu a pedepsit o colaborare atît de îndelungată împotriva Bisericii, decît atunci cînd a iertat o împărtăşire la greco-catolici a unui bătrîn sentimental. Zic asta gîndindu-mă şi la polemicile ariene din secolele IV-V, cînd aveau loc migrări masive ale ierarhiei dintr-o parte în alta, fără ca tuturor ierarhilor vinovaţi să li se ia demnitatea arhierească. Au fost vremuri şi vremuri în Biserică şi canoanele ar trebui citite prin prisma contextului istoric.

Vrem sau nu vrem, dar Biserica Ortodoxă Română a moştenit şi o parte a ierarhiei virusate de molima comunistă. De aceea ar trebui înţeleasă imposibilitatea de a demite pur şi simplu unele persoane din Sinod, fără a sfîşia, odată cu ele şi trupul Bisericii. „Nimeni nu pune petec nou la haina veche, altfel petecul nou va trage din haina cea veche şi va face o ruptură şi mai rea” (Marcu 2, 21). Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ierarhii vînduţi vor cădea la vremea lor aşa cum cad merele stricate din pom.

Partea jenantă a celor întîmplate este noua polemică iscată în jurul coliturghisirii cu greco-catolicii a altui ierarh din BOR, mitropolitul Bartolomeu, de altfel singurul din tot Sinodul care a insistat asupra caterisirii mitropolitului Nicolae. Nu ar fi fost nimic dacă atîtea voci nu l-ar fi declarat singurul apărător al Ortodoxiei împotriva ereziei comise de ierarhul timişorean.

Nu mă smintesc nici de această dată, ştiind, din vorbirea faţă către faţă, că şi marii duhovnici martiri în viaţă, atît de iubiţi de mine şi de toţi ortodocşii români, au împărtăşit în închisoare catolici şi greco-catolici. Probabil la astfel de cazuri a făcut referire în cuvîntul său patriarhul Daniel, nu apărîndu-le împotriva tradiţiei ortodoxe, ci doar consemnîndu-le. Iată că acum această consemnare a venit şi din partea vlădicăi Bartolomeu, invocîndu-se situaţia specială de coliturghisire nu cu orice fel de greco-catolici, ci cu doi deţinuţi politici.

Nu ştiu cine ar putea să-l condamne pe vlădica Bartolomeu pentru gestul făcut. Eu nu. Însă şi în acest caz trebuie să ieşim din sfera canoanelor şi să lăsăm iconomia Bisericii să lucreze. Poate că aşa a vrut Dumnezeu să arate credincioşilor Săi că Sfîntul Sinod a avut dreptul să acorde iertare chiar şi într-un caz smintitor, urmărind în primul rînd păstrarea Bisericii.

Această perioadă de tulburare a avut şi farmecul ei. Ortodocşii au călcat într-o polemică susţinută, chiar dacă imperfectă, cunoscîndu-se unii pe alţii şi cunoscîndu-şi, totodată, propriile puteri. Nădăjduiesc sincer că experienţa agonisită îi va face pe toţi mai înţelepţi şi mai prevăzători. Epoca marilor scandaluri în Biserică abia începe. Vai de cei ce se smintesc!

Anunțuri

23 Responses to Şcoala polemicii la ortodocşi

  1. Demetrios spune:

    Frumos articol, Parinte. Si foarte lamuritor pentru mine. Eu am scos din contextul istoric si al iconomiei divine canoanele, astfel incat eram sustinatorul aplicarii lor fara nici un fel de derogari. Da, timpurile in care traim sunt aparte, structura oamenilor datorita societatii actuale super tehnologizata este profund afectata (alta ierarhie a valorilor, alte prioritati etc). Si atunci altfel trebuie percepute canoanele. Dogmele ortodoxe nu, dar canoanele da… E nevoie de discernamant, cu ajutorul lui Dumnezeu.

  2. Manase spune:

    Termenul „sminteala” dupa cate stiu eu, e infaptuirea unei invatzaturi rele, primita prin cuvant sau exemplu de comportament.
    Respingerea fatzisa a unei sminteli, cu fapta si cu cuvantul, e porunca Evanghelica.

    In cazul „Corneanu”, smintitzi sunt cei ce ii urmeaza exemplul si se impartasesc la papistasi.

  3. savatie spune:

    Mă bucur că înţelegi, frate Demetrios. Nu putem citi canoanele sfinţilor apostoli făcînd abstracţie de epistolele lor şi de felul în care s-au raportat ei înşişi la cele scrise. Nu a fost înlocuită o lege cu altă lege. Sîntem în vremea harului, iar cei care judecă după lege, trebuie să împlinească toată legea, spune Apostolul Pavel. Cine calcă legea într-un singur loc, se face călcător al legii întregi şi se supune singur pe sine blestemului. Pe desfrînatul din Corinth Apostolul Pavel l-a dat anatemei şi tot el l-a iertat degrab, împotriva prevederilor cuprinse în canoanele sfinţilor apostoli. Ioan Gură de Aur „anticanonic” oferea iertarea, fapt care a constituit unul din capetele de acuzare la sinodul tîlhăresc de la Stejar. Însuşi Dumnezeu a oferit iertare poporului Său de nenumărate ori, împotriva legilor Sale. Să nu uităm că o faptă iertată nu este o faptă îndreptăţită sau legitimată. Sîntem creştini şi nu putem avea această vedere barbară. Şi Hristos a fost învinuit că strică Legea, deşi El a împlinit-o în adevăratul ei sens şi rost.

  4. […] P. Savatie Bastovoi: Şcoala polemicii la ortodocşi […]

  5. Fratilor, la liniutza:
    1. greseala
    2. scandal
    3. judecata
    4. pocainta
    5. iertare
    6. repunere
    7. REZULTATUL cel mai important este comunicatul BOR ce delimiteaza apele si stabilind ca nu e voie la derapaje. Pai asta a fost lucrarea Domnului, nu vedeti. Finalul spune tot. Intr-o perioada cand totul era asa de diluat si de haotic Biserica se aude:
    Habemmus Ekklesia

  6. ovidiu spune:

    Ce diferenta intre Savatie cel de acum cativa ani, si cel de acum!
    Pe atunci, Savatie noul convertit, era plin de zel si stralucitor in metamorfoza-i spirituala. Iradia locul, cuvantul, atmosfera. Astazi, el s-a domolit. Este Ieromonah; s-a asezat omul in ceata lui si sta cuminte. Cum ar veni, intelept…
    Limbajul anastasic si nuclear dintru inceputuri s-a imbisericit; cateodata ni se ofera si mostre lemnoase, cel mai adesea e preferata vorba plata, smerita, zice-se…
    Odinioara, Parintele Savatie era un fenomen. Azi e un doar un brand.

    Iar in minunatia asta de articol, acum celebrul Parinte Savatie Bastovoi se erijeaza in constiinta echilibrata a Ortodoxiei romanesti(!). Avem privilegiul de a fi moralizati, unii nu au stat cuminti in banca lor, asa cum se cuvenea… Ni se cere ponderatie…intelepciune…rezistenta (pasiva?) inaintea smintelilor…Panaceul propus da insa rezultate doar in cazul unei patologii virulente, inevitabil schismatice, nu si la marturisirile (nu umile, ci mai degraba umilite prin neluare in seama de catre mai-marii Bisericii) acelor ortodocsi care inca mai au voce. Adica ceea ce-i lipseste taman superstarului autor de blog. Pardon, sa iertati dom’ Savatie, nu am vrut sa va suparam cu ceva…

    Ceva in genul acestui caz (despre care nu se poate inca da vreun verdict final, Dumnezeu e mare!) pomenea si Caragiale in schita Tempora…

    Iertati, Parinte, aceasta gura a pacatosului, si blagosloviti postarea commentului…

  7. Ionut spune:

    Problema cu contextul este ca de multe ori se foloseste pentru a dilua insemnatatea canoanelor. Sau a le nega cu totul. Un cititor observator al oficiosului patriarhal Lumina ar vedea, de pilda, ca acolo se sustine teza istoricista a determinarii contintului dogmatic de catre specificitatea unei anumite etape istorice. Ah, schisma de la 1054? Pai nu a fost ceva cu substrat dogmatic, ci ceva pur politic! Adica, Istoria a determinat schisma, si nu invers!

    O versiune mai edulcorata a acestui istoricism se regaseste si in cuvantarea PF Daniel din Sinodul Ne-Sinod de pe 8-9 Iulie. Acolo, pentru ca nu poate afirma chiar asa, la vedere, ca nu credem in canoane, se afirma ca raporturile intre diferitele confesiuni crestine sunt determinate de epoca istorica. Adica – pe timpuri se anatemiza, se foloseau cuvinte ca eretic, apostazie etc. Acum, timpurile s-au schimbat, si Istoria ne spune ca nu e frumos sa zicem asa. Daca esti corect-istoric, esti de fapt si corect-politic. Prin urmare, nu mai spunem direct ca Sfintii Parinti erau lipsiti de iubire cand dadeau anatema pe cel ce singur se rupsese de Trupul Bisericii, ci afirmam ca erau niste bieti oameni aflati sub vremi. Deh, contextul asta…altfel, ei s-ar fi inteles f bine cu ereticii si ar fi fost, nu-i asa, primii la cafele cu papistasii.

    “Dar exista, din fericire, sau mai bine spus, din nefericire, pana si teorii ale cunoasterii (ma refer la filosofie acum) care arata ca NORMELE nu depind de CONTEXT. Din nefericire, deoarece ne aflam mai necredinciosi, prin modul de a gandi, decat necredinciosii. ” …. Contextul nu poate determina, anula, influenta decisiv NORMA, adica orientarea, scara valorilor.
    Aceasta viziune ar trebui sa fie cat mai specifica membrilor vii ai Bisericii, care niciodata nu si-ar pune problema ca istoria ar determina in vreun fel canoanele. E ca si cum am descoperi taman acum, dupa 2000 de practica duhovniceasca, faptul ca aplicarea canoanelor se face in functie de PERSOANA. Caci aceasta este adaptarea ce se cere de la canoane, nu o adaptare la Istorie, nu corectarea lor, ci aplicarea lor in functie de situatia personala a fiecarui caz…

    Deci e corect ca trebuie aplicate in Duh, dar aplicarea in Duh nu inseamna politizarea lor, remorcarea lor la mersul triumfal al Istoriei, care intotdeauna are cosul de gunoi pregatit pentru „ruginitele canoane”, cum caina Sf. Ioan Iacob defaimarea lor…

    In privinta cazului concret al celor doi – daca nema putirinta, ce mai chichiriz galceava? Daca pocainta nu exista, in mod absolut evident, atunci toata conversatia noastra despre context, istorie si canoane este o aflare in treaba in timp ce focul se intinde in casa, mocnit, e drept, dar nu mai putin fumigen si ucigator. Si in timp ce visam cu ochii deschisi la Ioan Gura de Aur, la Vasile cel Mare si la Apostolul Iubirii, ne vom trezi ca acest „parutu-sa” nu e deloc cu Duhul Sfant, ci „parutu-sa noua si duhurilor celor rele”…ca e loc sa ne batem joc de pocainta si iertare.

  8. savatie spune:

    Te iert, frate Ovidiu şi îţi postez „commentul” atît de preţios, spre pomenirea ta. Ştii care e constatarea mea „de autor de blog”? Constat că ortodocşii aceştia „cu voce” sînt în marea lor parte oameni care, altminteri, nu suferă să se vorbească împotriva lor. Nu am nimic contra unui tînăr, sau chiar a unui batalion întreg, care, din rîvnă critică Sinodul şi chiar pe toată lumea. Am însă ceva împotriva celor care, la rîndul lor, nu suportă critica. Este ca şi cum, intrînd în ringul de box, te superi cînd primeşti un pumn. Am descoperit oameni răutăcioşi şi ranchiunoşi, capabili să se răstoarne peste cap pentru un cuvînt pe care nu l-au înţeles. Aceşti oameni se erijau în apărători ai ortodoxiei înjurînd şi vorbind ca nişte îndrăciţi. Îmi este scump oricine, dar, crede-mă, cu astfel de oameni mă feresc să am vreo legătură.

    În altă ordine de idei. Nu mă erijez în conştiinţa Ortodoxiei româneşti, ci vorbesc ca un om. Am şi eu părerea mea care, desigur, se va verifica în timp. Vorbesc ceea ce cred, după cum şi dumneata vorbeşti din prisosul inimii. Nu vreau ca din această cauză să ajungem la supărare.

  9. savatie spune:

    Aşa este, frate Ionuţ. Îmi amintesc acum că într-o discuţie cu părintele Rafail Noica pe această temă, cînd eu mă încrîncenam să anatemisesc pe toţi ereticii, părintele mi-a zis: „Sfinţii Părinţi, atunci cînd dădeau pe cineva anatemei, o făceau în Duhul Sfînt, de aceea Biserica se zidea. Noi vrem să dăm anatemei din orbire, de aceea îi îndepărtăm pe cei pe care anatemele Sfinţilor îi reîntorceau în Biserică”.

  10. Ionut spune:

    Iertati, drag parinte, cred ca nu m-am facut inteles din cauza limbajului obscur.
    Ce spuneam era, mai simplu spus, ca, in opinia mea, decizia Sinodului de pe 8-9 iulie este o manevra politica si nu poate fi incadrata la categoria „iconomie” a canoanelor.
    Evident, nu e nevoie sa te incrancenezi sa anatemisesti pe cineva. Nici nu am perceput asa. Anatemizarea e o solutie in extremis…cand alta nu mai este. Pentru ca asa au judecat Sfintii Parinti. Si ea nu e aplicata de fratele Ionut si nici macar de p. Savatie, ci de un Sinod. Ce se intampla cand Sinodul nu foloseste Canoanele in Duh ci le foloseste Politic? Asta e marea durere si marea noastra povara acum. Si afirm aceasta gandindu-ma la semnalele de avertizare trase de marii nostri duhovnici si parintii de la Muntele Athos. P. Arsenie a spus ca „merita caterisit” Nicolae, iar interviul cu p. Iulian de la Prodromul il stiti deja, probabil, ca si cuvantul P. Proclu. Pana una alta, cred si eu ce cred acesti parinti. Va multumesc pentru raspuns!
    Doamne, ajuta!

  11. Adrian spune:

    Problema este ca astazi ne-aplicarea canoanelor nu are defel ratiuni duhovnicesti; pana sa vedem daca aplicarea lor (care oricum nu ar mai merge – decat in Rusia, si intr-un caz foarte special – pana la aruncarea anatemei pe oameni, ci macar pana la a spune pe nume ereziei sau pacatului si a scoate din mijloc macar relele cele mai mari, care pot strica toate madularele) se face orbeste sau cu intelepciune, avem de gestionat situatia in care acestea nu se aplica defel sau se aplica numai atunci cand exista interes, eventual chiar cu asupra de masura. Trebuie sa fim sinceri: teza PS Vincentiu: „Biserica nu taie capete” este valabila numai pentru situatia cand capetele sunt suficient de mari si mai ales se afla pe linia oficiala. Cu cei mici, se aplica acrivia canoanelor, la sange, mai ales daca sunt contra liniei oficiale. Uneori canoanele sunt LEGE mai dura decat cea iudaica, alteori contextele, bine manuite retoric justifica orice.

    In fine, parintii athoniti, chiar vorbind in duhul pogoramintelor, se exprima cam asa:
    http://www.razbointrucuvant.ro/2008/07/21/nu-s-a-facut-nimic-sinodul-trebuie-anulat-interviu-cu-parintele-iulian-de-la-manastirea-prodromu-din-sf-munte-athos/

  12. savatie spune:

    Sînt cu totul de acord cu fraţii mei de la Război întru cuvînt, Adrian şi Ionuţ. Am văzut cu toţii că ierarhii români ştiu să „aplice canonoanele” atunci cînd vine vorba să caterisească vreun ieromonah antiecumenist. Să nu mai pomenim de cazul Tanacu. Este evident şi nu contrazic faptul că decizia din 8-9 iulie nu a fost una „manevrată”. N-am fost niciodată atît de inocent ca să cred asta. Nu mă împotrivesc, Doamne fereşte, nici părerii Bătrînilor noştri de aici şi de pe Sfîntul Munte care au considerat că mitropolitul Nicolae este vrednic de caterisire. Am zis doar că necaterisirea lui de către Sinod, în condiţiile în care a fost condamnată comuniunea cu eterodocşii, este de înţeles şi, pînă la urmă, de acceptat. Oricum, e ştiut că arhierei ca Nicolae nu pot fi caterisiţi. Nu pot pentru că nu pot. Iar acesta nu trebuie să fie un prilej de dezbinare între ortodocşi. Este vreme pentru tot lucrul de sub cer.

  13. kalinikos spune:

    sa ne gandim la excelenta relatare a Sf. Ioan Iacob in legatura cu izvorul cu apa proaspata a harului iertarii ce trecea prin gura unui caine mort si intrat in putrefactie (cainele mort fiind preotul ca purtator de har)…

  14. Adrian spune:

    Ma bucur mult ca incepem, fie si in parte, sa ne intelegem si ca se pot depasi anumite etichete si prejudecati. Chiar nu aveam cum sa ma regasesc nici printre cei supercorecti si zelotisti care pun canoanele inaintea Duhului si nici printre cei care nu accepta criticile facute in duhul cel bun.

    Imi cam dau seama de ce „nu pot pentru ca nu pot”, dar nu am cum sa ma impac cu o situatie in care altceva si altcineva guverneaza deciziile Bisericii. Dar asa este, e vreme pentru toate, rabdare si nadejde avem. Dar ca Dumnezeu sa lucreze, si noi trebuie sa tragem cu El si sa marturisim, sa nu obosim in a spune adevarul. Precum ne indruma Batranii si ne indeamna constiinta, asa cautam a grai. Domnul sa ne ajute sa nu ne mai dezbinam!

    Binecuvantati si iertati!

  15. Iuliana spune:

    Multam pentru articol, Parinte Savatie, cred ca aveti dreptate. Multe se pot face cu un dram de discernamant si oleaca de rabdare – si de mult discernamant o sa avem nevoie si pe viitor.

    Am citit si recitit decizia Sf. Sinod si partea ironic-amara a intregii povesti e ca Sinodul insusi da un dublu verdict, unul pentru ‘cazul’ banatean si celalalt pentru o lume mai buna (speram cu totii) pe viitor.

    Stiam mai cu totii, cred, de solutiile de impreuna-slujire si chiar de intercomuniune in extremis ale unora din cei mai dragi Parinti, in inchisoare, si nu ne-am smintit, dovada ca e mai greu sa ne smintim de cei pe care ii iubim.

    Bietul vladica Nicolae insa cu adevarat cred ca este destul de aproape de Judecatorul inaintea Caruia noi se cade sa tacem, astfel ca si cuvintele Dvs., Parinte Savatie, la adresa dansului mi se par aspre, oricate rele am sti despre el…

    Sa nu ne smintim… Nu e deloc simplu, Parinte, ca odata porniti sa ne smintim, nu mai vad sfarsitul. Dar poate cu rugaciunile Bisericii sa ne izbavim si de sminteala si sa ne rugam „iara si iara” sa tina Domnul intreaga Biserica Sa.

    iertati.

  16. Vasilica spune:

    Toate aceste scandaluri pornesc de la dorinta de unire a tututror bisericilor ,dar iata ce spune pr.Filothei Zervakos ucenic al Sf.Nectarie despre unirea bisericilor:”Numai prin smerenie,pocainta si intoarcere la Dumnezeu,la credinta ortodoxa,va reusi mult dorita unire,iar nu prin consfatuiri si dezbateri,prin dialoguri nefolositoare si lipsite de rost,prin sedinte zadarnice.Daca nu vor renunta la mandrie si nu se vor smeri,daca nu se vor pocai si nu se vor intoarce la Dumnezeu ,toate straduintele,staruintele,ostenelile si eforturile pentru unire se vor dovedi zadarnice,nefolositoare,poate chiat vatamatoare,cauza si pricina dezbinarilor,schismelor si razboaielor.(fragment din cartea Testament duhovnicesc pr.Filothei Zervakos)

  17. Adrian spune:

    Si un cuvant proaspat, indelung asteptat (in public, ma refer) al parintelui Justin Parvu despre situatia Bisericii de acum:

    http://www.razbointrucuvant.ro/2008/07/22/parintele-justin-marturiseste-sa-revizuim-dogmele-inseamna-sa-ne-taiem-capul/

    “Cat priveste viata noastra bisericeasca, noi nu putem sa avem nici o stare buna, atata vreme cat vom avea in fruntea Bisericii o ceata de talhari si de vanzatori. Toate relele vin tot din cauza tradatorilor care au fost cumparati”.

  18. dragocip spune:

    eu ma bucur sa stiu ca membri sinodului nostru au o traire duhovniceasca asa de autentica incat au iertat. dar mi se pare absurd comunicatul patriarhiei, care pe langa aceasta veste, infiereaza orice amestec asemanator al unui cleric pe viitor! pai de ce nu a taiat capete si acum, iar daca nu a facut-o de ce mai ameninta! ciudat!
    altfel, cred ca s-au cam tot iertat multe nereguli in BOR dupa revolutie si era timpul la un picior pus in prag. dar nu ma asteptam decat la o pensionare sau o demisie, nu o caterisire, pt ca sunt prea implicati in treaba asta cu ecumenismul mai mult decat la nivelul de simple salutari fratesti, cum ar fi cazul dupa carte! sau poate eu gresesc!

  19. ovidiu spune:

    Parinte Savatie, apreciez rectia la commentul meu si publicarea lui „spre pomenirea mea” (am savurat ironia dublu distilata :). Inca nu v-ati pierdut dexteritatea stilistica, si nici acea prospetime a duhului care mai demult va era emblema. Dar „intelepciunea” (ghilimele se pot arbora sau elimina de gustibus) pe care o afisati atat in articolul de mai sus cat si in raspunsurile date comentatorilor imi produce o senzatie de alergie, tocmai datorita contextualizarii ei. Ma poarta gandul la odioasa bizantinerie beorista prin care e strecurat tantarul si e inghitita camila, prin care arhicunoscuta acrivie (aplicata metodic celiricilor inferiori, neobedienti) e teleportata intr-o sfera metafizica, in timp ce viata actuala a Bisericii sta sub zodia realpolitikului, iertati, voiam sa zic, a sfintei iconomii…
    Atitudinea sfintiei voastre in acest context pare stearsa, ceva de genul: „lasa ca nu e asa de grav, ca oricum intreaga istorie cu bune si rele e un preambul la vesnicie”. Altfel spus, proiectati axiologia hard a Ortodoxiei, DINCOLO, pt aici nemairamanand decat compasiune universala, pasivitate ataraxica si refugiu catre mila lui Dumnezeu.
    …Acuma, poate e si o chestiune care tine de caracter: unii ingenucheaza mai devreme in fata dezastrului, altii mai tarziu…

    Nu sunt adeptul anatemelor, de orice tip ar fi ele. Solutiile radicale au fost mereu cultivate de cei care aveau nevoie de o realitate tare, concreta si absoluta la care sa raporteze debordanta si coplesitoarea relativitate a cotidianului, realitate care se autentifica doar prin forta.
    Dar nici palma Sf Nicolae nu trebuie lepadata, macar asa, ca atitudine…

    …Poate, totusi, monahii sunt cei care au dreptate. Si ar trebui sa ne preocupe mai mult rugaciunea si viata duhovniceasca decat cangrena menschliches allzu menschliches a BOR. Si sa nu ne mai incurcam cu treburile astea incurcate.

  20. Liviu spune:

    Am citit cu bucurie articolul parintelui Savatie, mai intelept decat multi aparatori intransigenti ai canoanelor.
    Am fost suprins de vehementa celor care au cerut atat de viguros caterisirea IPS Nicolae si a episcopului Sofronie, uitand ca prima datorie a crestinilor este sa se raporteze la cuvantul Domnului nostru Iisus Hristos, care nu a aruncat anatema asupra pacatosilor si vamesilor, ci i-a chemat la Viata si la Credinta in El. Tot El a spus ca cel care este fara de pacat sa arunce primul piatra asupra femeii care a pacatuit.
    Nu cred ca avem dreptul sa uitam poruncile lui Hristos si datoria noastra, a crestinilor ortodocsi (care ne consideram pastratorii Adevarului – sa ne invredniceasca Dumnezeu asa sa fim!) de a-L urma ca model in toate, sub pretextul unei interpretari stricte, rigide a canoanelor. Din pacate, canoanele sunt folosite ca argument de cei care au dat frau liber intolerantei si judecarii cu patima a aproapelui lor.
    Dar mai ales m-am hotarat sa scriu aceste cuvinte (sper nu prea lungi) pentru a-mi exprima surprinderea asupra modului in care este interpretata hotararea Sfantului Sinod. Se pare ca multi nu sunt in stare sa accepte cu adevarat aceasta hotarare si o discrediteaza, gasindu-i tot felul de motivatii ascunse, straine de Duhul lui Dumnezeu.
    Trebuie sa ne hotaram: Sinodul este singura autoritate care putea decide in acest caz, iar daca credem in harul episcopilor, ar trebui sa pornim de la presupunerea onesta ca Sfantul Sinod a hotarat bine. Daca nu recunoastem aceasta autoritate Sinodului, ne situam in afara Bisericii. Eu insumi sunt de aceasta parere (ca Sinodul a hotarat corect), si mai sunt de parere ca aceasta hotarare ar trebui acceptata de toti membrii Bisericii (clerici, monahi, mireni) care nu au caderea de a hotari ei, in locul Sinodului, ca cei doi ierarhi trebuiau caterisiti. Discutiile si luarile de pozitie contrare, chiar din partea calugarilor de la muntele Athos, mi se par mai degraba semne intristatoare a unei subtile mandrii, decat a smereniei si iertarii crestinesti. Aceasta subtila mandrie (si deci cu atat mai periculoasa, inclusiv pentru mireni) consta in parerea neclintita ca ei au dreptate, iar nu Sinodul ori cei care au sustinut varianta iertarii (acestia sunt fie tradatori, fie nu sunt suficient de credinciosi, ci ignoranti, asa ca opinia lor nu trebuie luata in considerare).
    Cred ca o minima onestitate a celui care il vrea pe Dumnezeu ar cere sa-si puna in cauza, in discutie, în forul sau interior, propria opinie, intrebandu-se daca nu el este cel care greseste, iar nu Sinodul.
    Acum cativa ani, la facultatea de drept, am ascultat cu bucurie un cuvant folositor de la IPS mitropolitul Serafim. Acesta (traind in Germania, in mijlocul catolicilor si protestantilor – si va spun din proprie experienta, mai degraba atei decat crestini, indiferent de confesiune!) ne-a spus cu caldura ca nu avem dreptul, ca ortodocsi, sa ne consideram deasupra fratilor nostri de alte confesiuni, desconsiderandu-i. Sunt printre ei oameni mai credinciosi si adevarati decat multi frati intru credinta ortodoxa, asa ca orice generalizare ori pre-judecata este o greseala. Stie Dumnezeu taina mantuirii acelora, ca si a noastra.
    Asadar, si contextul in care traiesti te determina sa fii mai intransigent (ceea ce iti poti permite, poate, la o manastire de la Sfantul Munte, ori din padurile Moldovei, spre exemplu) ori mai tolerant, traind alaturi de oameni de alte confesiuni (a se vedea cazul notabil al Transilvaniei, dar si al romanilor din Europa Occidentala).
    Pentru un punct de vedere in ultimul sens, va rog sa cititi pe http://www.revista22.ro, la sectiunea arhiva, nr. XV (957) (08 iulie 2008 – 14 iulie 2008) „Apel pentru pace si infratire intre cele doua Biserici romanesti”, scris de membri ai Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania, deopotriva ortodocsi si greco-catolici. Este un cuvant care ar trebui sa indemne la meditatie pe toti cei care nu se cred infailibili.
    Si o sa mai adaug ceva care aparent contrazice un pic ce spuneam mai sus in legatura cu decizia Sinodului (nu contrazice, pentru ca sunt de parere ca aceasta hotarare trebuie respectata in tot): nu mi se pare gresit ca preotii ortodocsi sa slujeasca impreuna cu cei catolici (indiferent de rit), atunci cand exista motive bine intemeiate in acest sens (istorice, vizite precum cea a papei – multa lume uita ca Patriarhul Teoctist a slujit liturghia impreuna cu Ioan Paul al II-lea, iar atunci nimeni nu a zis nimic!! – casatorii mixte).
    Cu speranta si incredere in atotputernicia lui Dumnezeu, ma rog ca El sa ne daruiasca iubire, intelepciune si discernamant.

  21. Lavinia Burca spune:

    Eu nu stiu inca cine sunt acei mari duhovnici care au slujit impreuna cu greco catolicii. Daca nu e secret, imi spune si mie cineva, despre cine e vorba? Mersi.

    Doamne ajuta!

  22. elena constantin spune:

    ovidiu, tu ai vrut ,se pare, sa ne arati ca stii sa ‘vorbesti’. nu-i suficient asta in viata! important este daca intelegi ceea ce-ti transmit cei din jurul tau si in acest caz, pr. Savatie.

    Elena

  23. Bogdan spune:

    *Liviu
    iti recomand ceva …sa te uiti pe youtube http://www.youtube.com/watch?v=SUfOtShXI6Q
    sa te uiti la asta … e parerea parintelui Proclu inainte sa fie pus noul patriarh.
    Apropo despre inalti ierarhi …. sa citesti in pateric despre avva Ghelasie .

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: