Dragostea care nu cade niciodata

Din volumul „Dragostea care niciodată nu cade” – Părintele Selafiil de la Noul Neamţ.

Unul din chileinicii părintelui Selafiil a povestit următorul lucru:

Într-o zi, citindu-i părintelui dintr-o carte (părintele nu mai vedea de peste 20 de ani, dar îi plăcea să i se citească din cărţile duhovniceşti), a dat peste această povestire.

Un om oarecare a căzut într-un păcat mare şi preotul l-a oprit pe viaţă de la împărtăşanie. Trecînd o vreme şi fiind omul cuprins de deznădejde, s-a dus la patriarh şi i-a povestit cele întîmplate, gîndind că poate patriarhul îi va dezlega păcatul. Însă patriarhul a încuviinţat legătura preotului. Într-o şi mai mare stare de deznădejde, omul păcătos a ajuns într-o mănăstire. Văzîndu-l stareţul în ce stare se află, l-a întrebat ce are. Omul i-a povestit toate şi cum a fost la patriarh şi că acela nu a primit să-i dezlege legătura. Stareţul, făcîndu-i-se milă de bietul om, i-a zis: „Uite, eu te dezleg de acest păcat şi voi duce mai departe ispăşirea pentru el, dar tu mîine dimineaţă să te duci la Liturghie şi să te împărtăşeşti”. Aşa au şi făcut.

Chileinicul, care citea povestirea, a intrat în nedumerire şi l-a întrebat pe părintele Selafiil: „Părinte, cum se poate ca stareţul să ia asupra lui un păcat legat de patriarh? Oare cîtă pocăinţă trebuia el să aducă şi în cît timp putea Dumnezeu să-i ierte pe amîndoi?” Părintele Selafiil i-a răspuns: „Ei, Dumnezeu i-a iertat chiar atunci pe amîndoi, că a văzut că stareţul a făcut asta din dragoste, că i s-a făcut milă de omul acela şi i-a iertat pe amîndoi îndată”. Credem că la acest fel de dragoste se referă şi Apostolul, cînd zice: „Dragostea acoperă mulţime de păcate”.

Anunțuri

2 Responses to Dragostea care nu cade niciodata

  1. Gabriela spune:

    Parinte, puteam spune ca un om nu poate simti in acelasi timp dragostea asa cum a simtit-o Iisus Hristos sau Sfintii Apostoli?
    Ma gindesc ca au fost putini cei care au simtit adevarata dragoste, asa cum ne-o prezinta Sf apostol Pavel.
    Ma gindesc la monahii care nu au fost parinti. Cum pot ei sa stie cum este dragostea dintre fiu si parinte?Sau dragostea curata dintre doi soti?
    Gresesc cind spun ca noi, omenii simpli, impartasim fata de apropiatii nostri o dragoste incompleta?

  2. un pacatos spune:

    sora gabriela, dragostea adevarata,se zamisleste din Hristos si ea nu tine cont de gradul de rudenie.cum a spus Hristos:”Cine sunt fratii si rudele mele?Voi sunteti,cei care faceti voia Tatalui Meu!” deci dragostea se desavarseste atunci cand fac em voia lui Dumnezeu,cand implinim cele 10 porunci si tindem spre desavarsire. cat despre dragostea monahior….cred ca ajungi la o faza in care dragostea se respira,cand iti iubesti dusmanul,cand intorci obrazul.aici e dragostea adevarata.in a ierta cu desavarsire pe cei care iti fac rau,iubildu-L prin asta cu adevarat pe Dumnezeu.cunosc un monah,care de obicei are o privire de spui ca vine sfarsitul lumii.o privire taioasa.dar cand vede un copil,i se lumineaza fata si arata ca un inger la chip.cu atata dragoste il priveste de spui ca si-ar da sufletul pt copilul acela..

    si dupa Hristos,modele de iubire adevarata ii avem cel mai mult pe Sfinti,majoritatea monahi.
    sarumana si ma iertati ca am indraznit sa adaug si eu ceva.Doamne Ajuta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: