Tăcerea ierarhilor

Articol din volumul CÎND PIETRELE VORBESC,
în curs de apariţie la Editura Cathisma

Urmăresc scandalurile periodice legate fie de viaţa Bisericii, fie de chestiuni ce ţin de credinţa creştină, aduse în atenţie de pseudodescoperiri sau romane scandaloase promovate de posturi precum Discovery sau National Geographic. Nisipurile mişcătoare ale politicii occidentale produc şi ele crăpături inevitabile în mentalitatea concetăţenilor şi connaţionalilor noştri prin obsesia pe care o arată pentru subiecte ca legalizarea prostituţiei, a homosexualităţii şi a altor anomalii sociale.

Cu alte cuvinte, epoca în care am păşit ne oferă un adevărat spectacol al polemicilor, desfăşurat în direct pe canalele de televiziune, în care sînt antrenaţi ziarişti, politicieni şi experţi independenţi, creînd impresia unei depline şi nesinchisite libertăţi. Uitîndu-te la aceste emisiuni, ţi se pare că oricînd poţi pune mîna pe telefon pentru a interveni şi pentru a schimba soarta omenirii. Ce falsă impresie!

Aşteptam, deci, să văd declaraţii ale Sfîntului Sinod, ale patriarhilor, ale ierarhilor de oriunde în chestiunile care privesc direct Biserica. Dar n-am văzut nimic nici în polemica despre icoane, nici în cazul scoaterii religiei din şcoli, nici cînd veni vorba de legalizarea prostituţiei, nici cînd homosexualii au dat buzna în pieţe, nici, nici, nici. Cu excepţia cîtorva cazuri separate de prezenţă socială, ierarhia trăieşte ca şi cum nu ar fi. Singurul scop al ei pare să rămînă acela de a veghea ca nu cumva vreun călugăr sau preot rătăcit să apară cu vreo declaraţie incomodă pentru mai-marii acestei lumi.

Dar nu numai că nu se resimte o prezenţă activă a Bisericii în polemicile societăţii, ci pînă şi trecutul Ortodoxiei pare să fie din ce în ce mai incomod. Observăm că, fără nici o hotărîre oficială, s-a recurs la cenzurarea cărţilor de cult, cum ar fi cazul Slujbei Prohodului, dar şi a slujbelor Învierii Domnului din care sînt omise referirile la evrei ca ucigaşi ai lui Hristos, [1] după modelul acceptat de papa Ioan Paul II, [2] care, la insistenţa evreilor, a ajuns să editeze o variantă „politic corectă” a Evangheliei. Evreii trebuie să înţeleagă că Evanghelia nu este un document care vine să le reproşeze uciderea lui Hristos în vederea unor posibile despăgubiri, după modelul Holocaustului, ci este o carte care, dincolo de realismul ei istoric, interesează pe creştini în primul rînd pentru înţelesurile ei spirituale.

Oare trebuie să li se reproşeze evreilor atitudinea discriminatorie faţă de poporul egiptean şi alte popoare consemnată în cărţile Vechiului Testament? Modificările Evangheliei cerute de evrei au atras după sine şi pe cele ale feministelor care au editat o „biblie asexuală”, în care cuvîntul „bărbat” şi „fiu” sînt înlocuite cu „om” şi „copil” pentru a nu discrimina pe femei. [3] Prin urmare, caraghioslîcul evreiesc de cenzurare a Creştinismului este fără de sfîrşit şi este o nebunie ca ierarhii ortodocşi să ia parte la el.

S-au omis din cărţile de cult slujbe şi rînduieli întregi, cum ar fi aceea a anatemelor rostite în Duminica Ortodoxiei asupra ereziilor care, de-a lungul timpului, au sfîşiat Creştinismul, dar şi rînduiala reprimirii în Biserică a celor care, din diferite pricini, au căzut de la dreapta credinţă. Aceste omisiuni s-au făcut, iarăşi, fără nici o decizie oficială. Adică, aceste rînduieli, care nu pot fi condamnate în sine prin nici un fel de argument teologic, social sau politic, au fost „ascunse” cu laşitate de către cei cărora, pe deoparte, le place să se desfete de cinstea arhierească, iar pe de alta, se ruşinează să apară în lume ca nişte ortodocşi.

Fiecare reeditare a cărţilor de cult prezintă o nouă „diortosire” a textului, de parcă limba română s-ar schimba de la an la an. Aceste diortosiri, de prea multe ori, schimonosesc textul, schimbînd înţelesurile originale sau dau naştere unor înţelesuri noi şi chiar nepotrivite. Unele erori ale textului liturghiei în limba română au fost sesizate şi de regretatul liturghist preotul Ene Branişte în studiul său asupra Tîlcuirii Liturghiei lui Nicolae Cabasila, apărută chiar la Editura Institutului Biblic şi de Misiune al BOR.

Sub pretextul actualizării limbii liturgice asistăm, de fapt, la un proces de urîţire voită şi golire de sens a slujbelor ortodoxe. Toate aceste aşa-zise „diortosiri” poartă aprobarea Sfîntului Sinod, iar faptul că fiecare nouă ediţie o anulează pe precedenta, arată sau că Sfîntul Sinod nu-şi face bine treaba, sau că intenţionat a pornit această campanie de modificare a cărţilor de cult pentru a le lipsi, în cele din urmă, de identitate.

Decizia prin care ierarhilor li se interzice să-şi pună binecuvîntarea pe cărţile care apar altundeva decît în eparhia lor pare să facă parte din acelaşi sistem de blocare a Ortodoxiei. Unii ierarhi, arătînd bunăvoinţă şi bunăcredinţă, binecuvîntau cărţi considerate „incomode” care apăreau la editurile particulare din ţară. Aceşti puţini au fost şi ei legaţi la mîini prin invocarea acestei găselniţe care nu are nici un suport canonic. Cum poţi împiedica o carte să depăşească limitele geografice ale unei eparhii? Poate că Patriarhia va „binecuvînta” raiduri şi percheziţii pe la casele creştinilor pentru a depista cărţile „interzise”? Oare nu este clar că predica a căpătat alte proporţii şi nu poate fi limitată geografic, că o carte a unui episcop sau a unui preot ortodox ajunge să circule în lumea întreagă? Această interdicţie are menirea de a controla totul, dar, în realitate, denotă multă neputinţă.

Urmărind tăcerea orchestrată a ierarhiei, într-o vreme cînd sînt atîtea de zis, nu poţi să nu te întrebi ce se întîmplă de fapt? Dacă semnalele de mai sus nu ar fi existat, dacă nu ar fi existat ordine de tăcere, am fi putut crede că totul nu este decît obişnuitul conformism balcanic. Însă avem toate semnele unei epidemii care în Occident face ravagii de cîteva decenii.

Nu vreau să citesc în biserică dintr-o Evanghelie „politic corectă” şi nu vreau ca în Seminariile de mîine să se predea Biblia tîlcuită de homosexuali. Am, oare, acest drept?

Acum, pentru că am spus toate aceste cuvinte, îmi vin în minte toţi ierarhii pe care i-am cunoscut, căci nu sînt puţini şi îmi dau seama că fiecare dintre ei m-a impresionat şi chiar m-a marcat într-un fel sau altul. Mă întreb ce sau cine poate să reducă la tăcere pe aceşti oameni ai lui Hristos? Pot spune că simpla lor amintire mă umple de căldură şi de nădejdea că lucrurile pot sta şi altfel. Ştiu, într-o zi va fi altfel, şi ziua aceea va fi mai bună pentru noi toţi.

NOTE:

1. Din Slujba Prohodului Domnului, cîntată în Vinerea Mare, în ediţiile actuale editate de BOR lipsesc 13 strofe omise fără vreo decizie oficială motivată în vreun fel.

2. În 1965, Conciliu II Vatican a emis o Declaraţie asupra Relaţiilor cu Religiile Non-Creştine (Nostra Aetate), în care se neagă acuzaţia de deicid la adresa evreilor: „Evreii nu trebuie prezentaţi ca fiind respinşi sau blestemaţi de Dumnezeu „. În timpul vizitei sale în Orientul Mijlociu, în 2000, Papa Ioan Paul II s-a rugat la Zidul Plângerii din Ierusalim pentru ca Dumnezeu să-i ierte pe creştini pentru crimele comise împotriva evreilor.

3. Societatea Internaţională a Bibliei (International Bible Society) a investit 2 milioane de dolari într-un proiect de revizuire „politic corectă” a Bibliei, din care au fost înlăturate toate epitetele ce poartă amprenta “şovinismului bărbătesc”. Ele au fost înlocuite cu unele “neutre din punct de vedere sexual”, adică cu cele în care, gramatical, nu se acordă prioritate nici unuia dintre sexe. Noua editie, apărută în 2003 şi 2005 a primit numele de “Today’s New International Version” (Noua ediţie internaţională la zi).