RECOMANDAREA TIME OUT: “Iepurii nu mor”, Ştefan Baştovoi

Sunt cărţi care cresc şi îmbătrânesc în timp şi altele, puţine, care rămân, proaspete, nişte cărţi-copii pentru copiii din noi, simple ca o bucată de sticlă colorată: ele ne arată lumea aşa cum o vedeam odată şi cum nu o mai putem vedea acum.

Adesea, acestea sunt cărţile unor personaje-copii: Holden Caulfield, din celebrul “De veghe în lanul de secară” al lui Salinger sau Saşa, din “Iepurii nu mor”, de Ştefan Baştovoi, sunt două asemenea personaje prin ochii cărora poţi visa din nou lumea.

“Pentru copiii sovietici care au crescut mari”, sună dedicaţia acestui roman, scris de un autor care vine dintr-o Istorie tulbure, cu o istorie personală dostoievskiană. Fiul unui profesor de ateism ştiinţific, Ştefan Baştovoi (n. 1976, Chişinău) are o tentativă adolescentină de suicid, e internat la Socola, unde scrie un ciclu de poeme (“un diazepam pentru Dumnezeu”), debutează, ca poet, la 20 de ani (volum premiat de Uniunea Scriitorilor din Moldova), publică noi volume, de proză, devine cunoscut în mediul literar din România, iar în 1999, brusc, intră în monahism. Dacă nu ar fi vorba de un scriitor cu un asemenea destin interior, “Iepurii nu mor” ar anunţa o carieră literară de excepţie. Comparaţia cu Salinger nu e una întâmplătoare: romanul lui Baştovoi este de nivelul celui al lui Salinger, are acea perfecţiune stilistică şi poezie a unui mare prozator, acel har, până la urmă, de a reda, fără umbră de falsitate, limbajul şi gândirea unui copil. Aş spune chiar că Saşa, “copilul sovietic”, ne emoţionează mai mult decât adolescentul american, pentru că lumea în care se zbate el este mult mai brutală, lumea unei ideologii bazate pe minciuna grosolană. Saşa este doar un băieţel de clasa a treia, care face naveta din satul său până la şcoală cu un autobuz prăfuit, întârzie mereu şi e codaş la învăţătură. Ruşinat de el însuşi, doreşte să facă ceva impresionant: să înveţe un cântec despre Lenin, să ajungă pionier, să omoare nemţi sau să smulgă un copac din rădăcină. Viaţa lui e simplă: pe de-o parte şcoala, cu răutăţile colegilor şi ale învăţătoarei, cu festivităţile comuniste, pe de altă parte, acasă, însărcinarea scârboasă de a da de mâncare la porci. Şi totuşi, viaţa lui Saşa e frumoasă, chiar şi în această lume urâtă. Căci, cu toată minciuna şi constrângerea din jur, el împărtăşeşte un secret cu o fată (Sonia, care îl controlase de păduchi şi nu îl “spusese”) şi are un loc al lui, unde stă şi se gândeşte la ceva “plăcut”. Acest spaţiu al evadării imaginare e pădurea, unde un alt personaj construieşte, doar pentru el şi fără niciun scop practic, o scară imensă – scară pe care Saşa crede că Dumnezeu urcă noaptea la cer.

Libertatea este ceva foarte mic sau ceva din mintea ta, este un iepure de casă căruia îi faci culcuş în pădure sau un copil care stă visând pe un sac cu brebenei… Ştefan Baştovoi scrie un roman în care aproape nu se întâmplă nimic, întretăiat de câteva pasaje stranii: dialoguri absurde între Lenin şi alte personaje sau imaginea unei fetiţe, înaintând, pe umerii tatălui, printr-un lan cu flori galben-portocalii. Şi totuşi acest roman ne spune totul despre o întreagă lume fără sens şi despre acel sens, miraculos, care întotdeauna rămâne.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: