Comunismul pe intelesul copiilor

Andrei Simut – Cuvântul, Nr. 3 / 2008

Marele paradox al acestor ani este ca scriitorii basarabeni au gasit in România secretul succesului la public si, totodata, al bunei valorizari a criticii, luand-o inaintea conationalilor lor (multi preocupati de controverse interne sterile) si chiar a scriitorilor romani insisi. Pe plan cultural, Romania a fost cucerita si colonizata de valul de tineri din Basarabia, scriitori care apartin generatiei 2000 (si nu numai), care pot fi considerati parte din varful ei de lance. Dumitru Crudu, fratii Vakulovski, Oleg Garaz, Iulian Ciocan sau Stefan Bastovoi au ajuns nume de referinta inaintea scriitorilor basarabeni din generatiile anterioare, cvasinecunoscuti la noi (Arcadie Suceveanu, Ion Druta etc.), fiind complet asimilati de literatura romana actuala si imprimandu-i o viziune aparte.

Anticiparea trendului

In 2002, cand aparea prima editie a romanului Iepurii nu mor, acest proces al dinamizarii literaturii romane de catre scriitori provenind din Basarabia era abia la inceput, dar in 2008, romanul lui Stefan Bastovoi este extrem de ilustrativ pentru acest fenomen. Intre timp, numarul studiilor, romanelor si al filmelor care trateaza comunismul la modul „spectacular” a crescut simtitor. Douamiistii se raporteaza, cel mai adesea, la comunism fie animati de o stranie nostalgie indirecta pentru o parte din decorul propriei copilarii, fie distantat-academic-statistic, fie estetic, privind ca la un spectacol aproape exotic al unei epoci de neinteles astazi. Publicul ultimilor ani a fost obisnuit cu o imagine-tip despre comunism, reiterata in linii mari de la Goodbye Lenin la Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii, si de la O lume disparuta la Baiuteii.

Iepurii nu mor a ilustrat si anticipat cu brio acest trend atat de frecventat al anilor 2000. Romanul se constituie de la un cap la altul din suma perceptiilor infantile, neproblematizante ale unui elev (Sasa), surprins in asteptarea tensionata a zilei festive cand va fi facut pionier (zi care pare sa nu mai soseasca), contempland aproape simultan coloristica paradelor si luxurianta naturii, aflat intr-o incapacitate acutizata de a se integra in multimea aplatizanta si conformista a colegilor sai. Sasa este prins parca intr-un carusel angrenat intr-o miscare accelerata a repetarii acelorasi imagini, alternand mereu doua registre ale realitatii, unul citadin, marcat de cele mai neasteptate restrictii, si celalalt rustic, uitat pentru o clipa de Sistem intr-o poetica salbaticie. Un cer glorios, plin de baloane colorate sau un cer limpede, intrezarit printre coroanele copacilor. Pedepsele si mustrarile invatatoarei sau linistea padurii. Umilinta traita din plin in mijlocul multimii sau impacarea cu sine din singuratate. Sasa ratacit in multime, printre pancarte, steaguri si microfoane, Sasa alegand flori in gradina. Toate sunt instantanee dintr-o existenta marginala, singuratica si lipsita de surprize. Celelalte personaje par a se molipsi de aceasta melancolie cehoviana a zabovirii continue in deriva data de absenta istoriei.

Repetitia in comunism

Scriitura lui Bastovoi se coaguleaza in jurul premisei fracturiste a desfiintarii intrigii, a diseminarii naratiunii tutelare, in directia simultaneizarii fragmentelor pe firul timpului narat si astfel a ilustrarii autenticiste a perceptiei nude a copilului Sasa. De aici si o anumita frustrare a cititorului care asteapta alaturi de personajul principal evenimentul-cheie care sa intrerupa miscarea circulara si alienanta a imaginilor realitatii, mereu aceleasi, prinse intr-un ritm mecanic, repetitiv pana la exasperare, reluand aceleasi ritualuri stiute pe dinafara de participanti. Abia catre final Sasa realizeaza amplitudinea cosmarului in care se afla angrenat fara posibilitate de iesire, isi imagineaza un traseu fictional propriu, al disparitiei totale din sfera spatiului citadin coercitiv. Astfel de proiecte himerice il caracterizeaza pe micul erou ratat, ale carui expectante sunt intotdeauna inselate. Ritualul controlului de paduchi si complicitatea cu Sonia, eleva mai mare care refuza sa-i dea in vileag secretul, ramane fara urmari in directia legaturii care s-ar putea stabili. Marea ocazie festiva in care va fi facut pionier este amanata de pedepsele absurde ale invatatoarei, dar cand ziua in sfarsit soseste, ceremonia decurge ca o comedie proasta, Sasa isi uita poezia, gestul sacru al legarii cravatei nu-i apartine Soniei (cum isi dorise), ci unui baiat etc.

Eterna repetitie a acelorasi imagini reda un efect pervers cunoscut al vietii cotidiene in comunism, dificil de ipostaziat in fictiune, dar care lui Stefan Bastovoi ii reuseste pana la capat cu o naturalete rara, datorata abilitatilor discursive capabile sa comute registrul de la replicile absurde in stil Daniil Harms, la ritmul sacadat al lozincilor, apoi la cliseele compunerilor scolare, trecand prin frustrarile unui scolar marginalizat si pierzandu-se in reveriile unui Sasa departe de lumea dezlantuita a paradelor. Fiecare nota a acestui angrenaj aproape muzical nu ramane prada vreunui exces sau derapaj stilistic, aproape inevitabil in cazul unei astfel de teme problematice. Stefan Bastovoi este un prozator de cursa lunga, cu suficiente resurse pentru a dinamiza in profunzime peisajul prozastic actual.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: