Nichita Stănescu a scris cîndva un vers care, de ar fi fost singurele lui cuvinte spuse într-o viaţă, l-ar fi aşezat alături de marii poeţi ai lumii: „Tristeţea mea-i atît de mare, încît aude şi nenăscuţii cîini pe nenăscuţii oameni cum îi latră”. Poate că ar trebui ca şi noi să ne întristăm mai des cu această tristeţe pentru a putea privi dincolo de aparenţele care ne împresoară viaţa.
Avem atîtea pricini de întristare şi altele care vin din urmă, încît a trebuit să inventăm televizorul, discotecile şi terasele cu muzică. A trebuit să inventăm internetul şi telefonia mobilă, avioanele şi plaja. Dacă am da toate acestea la o parte pentru cîteva zile lumea s-ar surpa, răpusă de tristeţe. Dar s-ar ridica mult mai sănătoasă şi mai frumoasă decît este.
Mă întristează mai ales lipsa de înţelegere, provenită dintr-o slăbire bolnăvicioasă a dragostei. Nu mai este bunăînţelegere nici între oamenii acestei lumi, nici în adunarea bisericească. Fiecare e mai bun doar prin comparaţie, nu prin sine însuşi. Iar atunci cînd vrem să nu mai părem răi, facem totul pentru a dovedi că există alţii mai răi ca noi. Cu alte cuvinte, murdărim totul în jur pentru a părea noi mai curaţi şi mai buni. Dar aceasta este o minciună.
A venit vremea cînd fiecare trebuie să deosebească singur binele de rău şi minciuna de adevăr. Nu mai există argumente şi dovezi pentru că nu mai există o gîndire izvorîtă din trăire. Fiecare înţelege ce vrea, dar mai bine zis ce -i place. Şi fiecare va trăi sau va muri cu înţelesurile sale.
Vai de cei care înţeleg că luptă împotriva dragostei şi nu se opresc.
iunie 21, 2009 la 22:06
Realista si inteleapta aceasta trista cugetare.
iunie 21, 2009 la 22:13
Gând
Inimă
fii simplă ca moartea
Lucrurile simple nu se pot dovedi
şi sunt atâţia morţi în jur…
Nichita Stanescu
iunie 21, 2009 la 22:46
M-au impresionat mult ideile expuse. Merita apreciate. Si mai mult in viata de zi cu zi.
Frumos titlul, interesanta intercalarea citatului din Nichita Stanescu. El vorbeste despre tristete, iar titlul face referire la dragoste in principal.
Am inteles bine toata pledoaria, mai putin citatul din Nichita Stanescu. Poate ati putea explica mai bine.
iunie 21, 2009 la 23:15
in legatura cu “…a trebuit să inventăm televizorul, discotecile şi terasele cu muzică. A trebuit să inventăm internetul şi telefonia mobilă, avioanele şi plaja. Dacă am da toate acestea la o parte pentru cîteva zile lumea s-ar surpa, răpusă de tristeţe. Dar s-ar ridica mult mai sănătoasă şi mai frumoasă decît este.”, as scrie aici cateva cuvinte ale lui Blaise Pascal:
“Singurul lucru care ne mangaie in nefericire este placerea, dar in realitate aceasta este cea mai mare nefericire a noastra. Caci anume placerea ne impiedica sa cugetam la noi insine si ne pagubeste fara sa ne dam seama.
Fara ea noi am fi cazut intr-o descurajare de nesuportat si doar aceasta ne-ar fi impins ca sa aflam cel mai sigur mijloc de a trage un folos din ea.
Insa placerea ne distrage si pe nesimtite ne conduce spre moarte”
iunie 21, 2009 la 23:49
“…Dacă am da toate acestea la o parte pentru cîteva zile…natura umană ar învinge de la sine, pentru că am fost creaţi cu dragoste şi nu avem altă menire decât să o trăim; asta-i ţinta principală a vrăjmaşului, cred…
iunie 22, 2009 la 06:36
Ne intristam atat de mult de cele cu totul nefolositoare, incat intr-adevar am muri de s-ar lua de la noi nimicurile acestea “stralucitoare”. Morti suntem duhovniceste si traim in somn si murim dormind, cum zicea tot Nichita, pentru ca suntem captivi cu mintea si cu inima in lumea aceasta pieritoare si nu intrezarim nimic dincolo de ea. Avem “credinta lesinata”, dupa cuvantul Pr. Amfilohie de la Diaconesti. Vai noua!
iunie 22, 2009 la 08:52
Parinte Savatie ce mai faceti Domnul sa va binecuvanteze. Sa stiti ca si eu ma solidarizez cu tristetea pe care o simtiti. Pe mine Parinte Savatie ma intristeaza si faptul ca multi cunoscuti nu vor sa se apropie de Hristos. E trist cand vorbesti cu un om la care tii (chiar daca il iubesti lumeste) si il vezi cum spune numai prostii care mai apoi ii duc sufletul spre pierzanie. In ziua de azi sa le vorbesti la oameni despre Domnul Iisus Hristos a devenit ceva anormal si ridicol chair. Si atunci care este scopul pentru care oamenii vorbesc unii cu altii? Daca in toata desertaciunea de cuvinte care se rostesc de ambele parti ale unei converasatii, daca in toata aceasta desertaciune nici macar nu se poate pomeni numele Domnului macar o singura data fara sa fi luat peste picior,atunci care mai e scopul conversatiei? Mai rau ii isipitesti daca le vorbesti despre Dumnezeu decat daca nu le vorbesti deloc. A- ti vorbit si despre dragoste si vreau sa redau aici cum descrie Sf. Nicolae Velimirovici iubirea:
“Dragostea are trei ipostasuri: curăţie, cunoştinţă şi lumină. Fără curăţie dragostea nu este afecţiune, ci egoism şi patimă. Fără cunoştinţă dragostea nu este înţelepciune, ci prostie. Fără lumină dragostea nu e putere, ci slăbiciune.
Când patima, prostia şi slăbiciunea se împletesc, ele devin iad, ceea ce satanei îi place să numească ‘iubire”.”
Si niste cuvinte folositoare ale parintelui Porfirie:
” Atunci când omul trăieşte fără Dumnezeu, fără linişte, fără încredere, ci cu frământare, zbucium, întristare, deznădejde, dobândeşte boli trupeşti şi sufleteşti. Astenia psihică, neurastenia, schizofrenia sunt stări demonice. Diavol este şi vorbirea „smerită”. I se spune complex de inferioritate. Adevărata smerenie nu vorbeşte, nu rosteşte cuvinte „smerite”, adică „sunt păcătos, nevrednic, ultimul dintre toţi…”. Cel smerit se teme să nu cumva să cadă în slavă deşartă prin cuvintele cele „smerite”. Aici nu se apropie harul lui Dumnezeu. Dimpotrivă, harul lui Dumnezeu se află acolo unde există smerenie adevărată, smerenia dumnezeiască, desăvârşita încredere în Dumnezeu. Dependenţa de El. Asta are mare valoare, să fii călăuzit de Dumnezeu, să nu ai nici o voie.
Niciodată să nu ne înfăţişăm înaintea lui Dumnezeu zicând: „Am virtuţi.” Dumnezeu nu are trebuinţă de virtutea noastră. Întotdeauna să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu, ca păcătos, însă fără deznădejde, ci „îndrăznind la mila milostivirii Sale.” Ajunge să aflăm secretul. Secretul este iubirea lui Hristos şi smerenia.
Sufletul bolnav de slavă deşartă este înstrăinat de viaţa cea veşnică. În cele din urmă, egoismul este curată nerozie! Slava deşartă ne face găunoşi. Când săvârşim ceva doar ca să fim văzuţi de ceilalţi, atunci rămânem deşerţi sufleteşte. Tot ce facem, să facem spre a-I mulţumi lui Dumnezeu; dezinteresat, fără slavă deşartă, fără mândrie, fără egoism, fără, fără, fără… ”
Vedeti Parinte Savatie cat departe suntem de Adevar? Eu traiesc in Canada si vreau sa va spun ca a ajuns la noi in Biserica o carte de rugaciuni scrisa cu binecuvantarea IPS Teodosie in care nu este inclus Crezul. Cand i-am spus duhovnicului meu a ramas socat. Le-a retras imediat din Biserica. Ce am vrut sa zic prin asta vreau sa spun ca raul se propaga atat de repede si de subtil icat daca nu suntem vigilenti putem noi insine sa cadem jos de tot. Sa va mai spun inca ceva ca sa vedeti cum se raspandeste raul. Parintele primeste carti de rugaciuni de pe la romanii care vin din tara inapoi si le da celor care nu au. Recent a venit la noi sa faca o rugaciune de dezlegare pt. fetita care s-a nascut recent. Ei bine i-a dat sotiei mele o carte de ragaciuni micuta cadou. Sa vedeti acum ce chestie. Aceasta carte a fost tiparita cu binecunatarea lui Miron Cristea, primul patriarh ortodox, iar aceasta carticia a fost defapt retiparita acum recent dupa modelul celei din 1932 parca. Ideea e ca rugaciunile sunt putine si cand se vorbeste despre Hristos de ex: tau,tale tie, tu, este scris cu litere mici exact cum am scris eu acum, nu cu majuscule. Rugaciunile de dimineata sunt cateva si cele de seara la fel. Si acum eu am ispite cu aceasta carte ca fiind obosit seara sau dimineata o folosesc pe aceasta acum pt ca-s rugaciunile mai scurte, desi am cateva alte carti de rugaciuni complete. Sa numai zic ca nu ma puteam ruga cand citeam din ea, a trebuit sa scriu cu pixu cu majusucule cand se vorbea despre Domnul,altfel nu simteam ca ma rog la Dumnezeu asa cum simt cand vad ca e scris cu majuscule. Ei bine vedeti parinte Savatie cum ne ataca cel rau. Sa ne pastram credinta si sa avem rabdare sa murim marturisind pentru Hristos ca sa traim vesnic cu El si cu toti sfintii in Imparatia cerurilor,Amin!
iunie 22, 2009 la 09:07
Iertare de off-topic: Documente oficiale ce vadesc marturisirea de credinta eretica a BOR: http://traditiaortodoxa.net/?p=1359
iunie 22, 2009 la 11:15
[...] Savatie Bastovoi: Tristă cugetare despre dragoste … Avem atîtea pricini de întristare şi altele care vin din urmă, încît a trebuit să [...]
iunie 22, 2009 la 12:23
Parinte,
am reusit noi cu totii sa va mahnim profund, cu toata galceava (in spatiul virtual sau in realitate).
la fel mi se intampla si mie, dupa multe dispute, vad lumea mai hâdă, mai schimonosita, aproape irecuperabila. sa nu va lasati descurajat, sa nu lasati ispita asta. Hristos recupereaza totul. poate ar fi binevenita o detasare de urâciunea lumii… pentru o perioada
iunie 22, 2009 la 13:28
televizorul, discoteca, internetul etc, mai inainte radioul; mai jos un fragment din poezia Sf Ioan Iacob, MIZERIA DIN LUME ŞI CHEFUL CELOR CU RADIO, luata de aici http://sfioaniacobhozevitul.iblog.my/poezii-cuprins/p155_mizeria/
Mizeria din lume
S-adună mai cu spor
În cântecul de Radio
Spre iadul pierzător.
În toată lumea astăzi
Răsună glasul lui,
Ca un concert funebru
Pierzării omului!
Corabia vieţii
Se luptă azi în larg
Avându-şi cârma ruptă
Şi pânza la catarg.
Din Miază-Noapte valuri
Lovesc acum cumplit
Corabia în coaste
- Cu omul buimăcit -
În loc să se grijească
De pânza pentru vânt,
Sărmanul om ascultă
A Radioului cânt!
Şi cântecul de Radio
Pe om l-a fermecat
Şi duhul nesimţirii
Îl ţine încleştat!
Şi după imnuri sfinte,
Auzi la Radio iar
Cântări neruşinate
Slujind lui Veliar.
iunie 22, 2009 la 13:31
Va multumesc, Parinte. Hristos in mijlocul nostru.
iunie 22, 2009 la 14:43
Intr-adevar,triste cugetari despre dragoste.
Dar,cati dintre noi nu privesc dimineata rasaritul,boabele de roua ce se aduna noaptea pe firul de iarba,pe frunza,ochii senini ai copilului sau…?
Intoarceti-va si mai priviti inca o data,pe indelete,toate aceste lucruri obisnuite!
Atunci cand vom simti nevoia de a le privi si a multumi pentru aceste mici bucurii ale vietii,atunci vom sti ca nu e totul pierdut,ca dragostea poate renaste in suflete noastre…Insa abia atunci il vom descoperi cu adevarat pe Dumnezeu in inimile noastre.
iunie 22, 2009 la 15:38
buna cugetare…
iunie 22, 2009 la 17:20
Cred ca se potriveste destul de bine la subiect: http://trenduri.blogspot.com/2009/06/sfarsitul-ultimului-om.html
iunie 22, 2009 la 19:54
“Fiecare e mai bun doar prin comparaţie, nu prin sine însuşi. Iar atunci cînd vrem să nu mai părem răi, facem totul pentru a dovedi că există alţii mai răi ca noi”.
E trist, dar adevarat.
iunie 22, 2009 la 20:36
Parinte Savatie,
cuvantul acesta e , iata, pentru mine.
Vai de cei care înţeleg că luptă împotriva dragostei şi nu se opresc.
va multumesc.
ce te faci cand te umple deznadejdea si lipsa de interes pentru toate, in Biserica fiind , exterior vorbind – ca prezenta. si stii ca e rau dar nici nu ai putere, vointa, sa mai faci altfel.
macar de n-ai fi fost, ar fi fost sansa unei convertiri launtrice autentice, precum talharii din vechime, dar asa..
iunie 22, 2009 la 20:49
Vai de cei care înţeleg că luptă împotriva dragostei şi nu se opresc.
iunie 23, 2009 la 00:54
Cand totul se invarte in jurul osului de la macelarie nu mai putem vorbi de dragoste . Cand banul a ajuns REPERUL in orice domeniu a vorbi despre dragoste este aproape utopic . Stiu ..se vor gasi f.multi sa-mi tina teorii . Eu ma uit doar la viata de zi cu zi …cand se oficiaza Taina Sf.Cununii . Din ce in ce mai putini casatoriti crestini FARA STARE MATERIALA . Ma refer la crestini practicanti . Si criza nu va face decat sa separe oile de capre in acest domeniu al “dragostei” .
iunie 23, 2009 la 02:39
George Bacovia :
Legendă
Când orice se vinde,
Când orice e marfă -
Trezeşte un sunet bătrân
Din antica harfă.
Din cupe, vin de uitare,
Fie-a virtuţii eşarfă -
Trezeşte un cântec bătrân
Din antica harfă.
iunie 23, 2009 la 02:47
….
Totul pentru a îmbrăţişa,
amănunţit, totul,
pentru a pipăi nenăscutele privelişti
şi a le zgîria
pînă la sînge
cu o prezenţă.
(Nichita Stanescu – A şaptea elegie)
iunie 23, 2009 la 03:50
[...] Tristă cugetare despre dragoste Nichita Stănescu a scris cîndva un vers care, de ar fi fost singurele lui cuvinte spuse într-o viaţă, l-ar fi [...] [...]
iunie 23, 2009 la 12:16
TREBUIE @ Bruno !
trebuie !
cata uscaciune simtim noi in suflet de multe ori, cateodata poate de mai multe ori decat simtim alinare si balsam in interiorul sufletului, …. cu totii simtim asta (si nu e ceva gen “uite, ca a murit si capra vecinului !..” ), dar cu totii avem momente din acestea, cu totii, de la David si mult mai inainte, Adam, pana astazi … si poate la sfarsit. Important e sa ne straduim sa le scurtam cat putem de mult, sa ne ridicam de fiecare data din nou la Viata. stim ca “Doamne, numele Tau este in veac si, pomenirea Ta in neam si in neam… .”. la fel ca si mila Sa. “Ca va judeca Domnul pe poporul Sau si de slugile Sale se va milostivi.”
asa ca nadejde, nadejde si iar nadejde
precum rabdare, rabdare si iara rabdare
Doamne ajuta !
iunie 23, 2009 la 17:28
De cele mai multe ori cred ca eu insami lupt impotriva Dragostei…ne este teama sa o primim deoarece Ea te ,,sileste,, sa-I raspunzi cu aceeasi masura.Si cine poate sa iubeasca pana la sange,,asa cum Eu v-am iubit pe voi,,.
Cred ca ne-ar apuca groza daca ne-ar fi dat sa traim o picatura din ceea ce traieste zilnic Domnul nostru…refuzul dragostei…permanenta stare de rastignire,de mucenicie.
Sa privim numai in biserica noastra atunci cand cu dragoste Domnul ne cheama sa ne apropiem de El,la Sfanta Liturghie ,cati dintre noi raspundem chemarii Sale?Ne gasim mereu scuze asemenea celor care au fost chemati la nunta Fiului de Imparat…binenteles justificate sau ne punem soroace(40 zile).Si fara El-Dragostea cum putem nadajdui ca vom putea vreodata iubi in adevar?
Intotdeauna cu tristete despre dragoste…caci ea mereu este rastignita.Binecuvantati,parinte.
iunie 23, 2009 la 19:03
Este foarte trist faptul că de fapt noi nu putem trăi cu noi înşine (cu conştiinţa noastră) şi de aceea avem nevoie de ceva care să ne distragă atenţia de la glasul propriei noastre conştiinţe (de la neobosita chemare a lui Dumnezeu).
Într-adevăr, ar fi o experienţă interesantă pentru fiecare dintre noi să vedem cât timp putem răbda fără radoi, tv sau alte asemenea mijloace. http://abecedarulmiculuicrestin.wordpress.com/2009/06/22/de-ce-iubirea-este-mai-presus-decat-orice/
iunie 23, 2009 la 19:08
Cred ca dragostea cere un efort gigantic iar comoditatea noastra , nascuta dintr-o tinerete traita in fuga de munca fizica ne face sa nu putem risipi o energie si asa putina pe care ne e dat sa o traim in aceasta lume secularizata . Nu de putine ori Liturghia de duminica ne epuizeaza atat de tare incat simtim neputinta de a trai duhovniecste toata ziua , citind , rugandu-ne..etc…de frica zilei de luni cand TREBUIE SA NE TREZIM DE DIMINEATA , CU SILA , CU GANDUL GROZAV AL RUTINEI , AL COLEGILOR CARE NE IMPRASTIE , AL SEFILOR CARE CER OBEDIENTA , A COPIILOR CARE NE CER SA II INSOTIM IN GOANA LOR DUPA RECREATIE , A SOTIILOR CARE PRETIND SI ELE O MICA PLIMBARE PT. A MAI SCAPA DE MALDARUL DE RUFE SAU VASE DE GATIT .
E greu sa avem dragostea care TOATE LE RABDA , TOATE LE NADAJDUIESTE ….
iunie 23, 2009 la 20:25
“Pe Dumnezeu il cunoaste fiecare credincios in actiunea Lui providentiala prin care este condus in imprejurarile particulare ale vietii sale, uneori harazindu-i bunuri, alteori fiind privat in mod pedagogic de ele. Acest din urma mod ce conducere il numeste Sfantul Maxim conducere prin judecata. Fiecare cunoaste pe Dumnezeu prin apelul ce-l face Acesta la el, punandu-l, in diferite imprejurari, in contact cu diferiti oameni care-i solicita implinirea unor datorii, care-i pun rabdarea la grele incercari. Fiecare il cunoaste in mustrarile constiintei pentru relele savarsite; in sfarsit, il cunoaste in necazurile, in insuccesele mai trecatoare sau mai indelungate, in bolile proprii sau ale celor apropiati, ca urmari ale unor rele savarsite sau ca mijloace de desavarsire morala, de intarire spirituala, dar si in ajutorul ce-l primeste de la El in biruirea lor si a altor piedici si greutati ce-i stau in cale. E o cunoastere care ajuta la conducerea fiecarui om pe un drum propriu de desavarsire.
E o cunoastere palpitanta, apasatoare, dureroasa, bucuroasa, care trezeste in fiinta noastra responsabilitatea si incalzeste rugaciunea si care o face sa se stranga mai mult langa Dumnezeu…”
Pr.D.Staniloae
iunie 23, 2009 la 22:24
un exemplu care s-ar asocia perfect la articolul pe care l-ati expus mai sus ar fi si poezia lui Octavian Paler ” Avem timp pentru toate”Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi
insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin
cenusa lor mai tarziu.
Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident
oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile,
sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam
dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta murim.
Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le
impartasesc si voua!!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul … depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pese.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul
cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce
pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla
oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva
Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete
Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu
cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi
Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti
Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie,
cand trebuie
Indiferent de consecinte
Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau
Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe
chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea
tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un
prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.
Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi
iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.
Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea
influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu
inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc
Si nu faptele sale
Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata
Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.
Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti
Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede …
Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani
oamenii si a-ti sustine parerile.
Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit
Am invatat.
iunie 23, 2009 la 23:16
Iata un citat:) “Pana si fotografii zic ‘Zambiti, va rog!’… As vrea sa NU v-auda Sfantul Ioan Gura-de-Aur ca aveti intristare… Omul… ‘cliseul’ lui e REUSIT in stare de veselie.” (Parintele Arsenie Papacioc)
iunie 23, 2009 la 23:25
[...] Sursa: Pr Savatie [...]
iunie 24, 2009 la 09:30
Nadejdea noastra este cuvantul Mantuitorului :Cautati si veti afla.
iunie 24, 2009 la 12:26
si se mai poate dobandi acum o gandire izvorata din traire?
iunie 24, 2009 la 13:17
O cugetare despre dragostea vremurilor noastre … trista cu adevarat si nu stiu daca am putea-o numi dragoste …. pentru ca Dragostea ne-a dat-o Dumnezeu, ne-am nascut cu ea, este in firea noastra iar noi ar trebui mereu si mereu s-o cultivam, s-o pulverizam peste tot si toate! Dar, se pare ca e greu, e foarte greu in lumea cuprinsa de atita nepasare fata de semen, fata de fluturele care zboara, fata de melcul care isi cara nestingherit casuta in spate, dupa o zi cu ploaie … Si totusi, sa nu deznadajduim niciodata, Dragostea nu va seca niciodata, pentru ca vine de la EL, de la Dumnezeu.
Multumim ca ne treziti, ca ne biciuiti sa nu lincezim in nepasare!
Doamne ajuta!
iunie 24, 2009 la 13:58
Claudiei
Asa este, crestinul adevarat e cel ce-si pastreaza mereu STAREA DE BUCURIE ,cum ne-a invatat si Sfantul Apostol Pavel.Dar TOCMAI AICI E MINUNEA la noi in Ortodoxie toate sunt de-a dreptul PARADOXALE asemeni acelui:,,CRED DOAMNE,AJUTA NECREDINTEI MELE.,,Doar in biserica noastra Sfintii Parinti ne-au predanisit despre fericita -intristare…oare prin cate lacrimi au ajuns Sfintii Siluan si Serafim la pace si bucurie?!!BUCURIE SFANTA!
iunie 24, 2009 la 14:42
@Iona: daca nu fugi de necazuri si suferinta, da. Daca nu iti cauti paleative cand dau incercarile peste tine, da.
Asta nu inseamna sa cauti necazurile si suferinta cu lumanarea.
iunie 24, 2009 la 14:43
[...] Va mai recomandam: Parintele Savatie Bastovoi: Tristă cugetare despre dragoste [...]
iunie 24, 2009 la 21:35
Parinte Savatie, multumiri pentru cartea dvs. Nebunul.
Nu stiam nimic despre Sf. Simeon cel nebun intru Hristos.E o carte datatoare de speranta.
iunie 25, 2009 la 21:09
Ce spune ICXC-NIKA este foarte adevarat…se trunchiaza totul rugaciunile, slujbele, se rescrie istoria, mare pericol.
Danion Vasile atrage atentia asupra multor practici de credinta care au disparut din bisericia romaneasca: anatemele din Duminica Ortodoxiei, strofe din Prohod sterse.
Nu mai e dragoste intre oameni….adevarat graieste Parintele Savatie. Si parca asta nu ma ingrozeste atat de tare precum faptul ca raceala dintre oameni se transforma in ura, invidie, egoism peste masura…caci ‘al cu cornite are grija sa umple golul din sufletul oamenilor.
In lumina ultimelor evenimente, cele din Moldova, cipurile pe acte precum si reactiile Patriarhiei Romane m-am intrebat de ce ne-a ales pe noi Bunul Dumnezeu sa fim parte din timpurile cele de pe urma; raspunsul nu a intarziat sa vina. Suntem rai unii cu altii, egoisti, mandri nevoie mare, bolnavi dupa putere, iar peste toate astea, cum multi spuneati aici, putini oameni nu fac alergie la cuvantul “Dumnezeu”, incredibil de putini.
Cei credinciosi pe care ii cunosc sunt cateodata speriati de cat de putini suntem astazi, sincera sa fiu si eu din cand in cand….dar Mantuitorul ne-a avertizat si despre asta: “Turma mica nu te teme”.
Ca suntem putini ortodoxi in lumea asta mare mai treaca mearga dar ca suntem atat de putini care ne si preocupam de sufletele noastre, asta ma ingrozeste cel mai mult.
Si de multe ori spun…cu tristete si cu spaima in sufletul meu ca daca vin peste noi vremuri grele, le meritam cu prisosinta.
Televizorul, telefonul mobil, muzica desantata…ma duc cu gandul la avertismentul celor care au murit in inchisorile comuniste: “Comunismul va pieri dar sa fiti atenti cu ce va fi inlocuit”.
Si ce dreptate au avut….
iunie 26, 2009 la 17:00
“vai de cei care inteleg ca se lupta impotriva dragostei si nu se opresc”
Asa ceva se striga dinlauntru.
Si striga un launtru plin de cicatricele pirjolului unor asemenea lupte…
…de cate ori nu veti fi trecut printr-o cumplita durere vazand ca:
…O, Doamne, iata,e un chip al dragostei ceea ce am strivit cu acest cuvant slobozit inainte de imblanzirea inimii,…cum de n-am vazut ca… dragoste era ceea ce incercam sa strunesc cu vigoarea maniei mele sfinte… dragostea…fiinta cea mai fragila…dragostea singura putere care biruie moartea…de-am fi in adevar vii…dragostea ar fi natura intregii noastre vietuiri…
Dar numai Hristos este Viata insasi…
Cat loc i-am facut eu printre mortile atomizate cu care imi irosesc darul vietii, ucigand sensurile mantuitoare ale fiecarei zile…?
iunie 26, 2009 la 19:11
Totusi sa nu disperam. Dumnezeu ne-a fagaduit ca va fi cu noi in toate zilele pana la sfarsitul veacurilor. De aceea cred ca pentru un crestin, bilantul nu poate fi intotdeauna decat pozitiv, avand in vedere ca Dumnezeu are ultimul cuvant asupra iadului si a mortii.
iunie 29, 2009 la 16:09
[...] http://savatie.wordpress.com/2009/06/21/trista-cugarhangheletare-despre-dragoste/ [...]
iulie 5, 2009 la 12:24
[...] Parintele Savatie Bastovoi: Tristă cugetare despre dragoste [...]
iulie 7, 2009 la 14:19
[...] Parintele Savatie Bastovoi: Tristă cugetare despre dragoste [...]
iulie 7, 2009 la 17:50
Merita citit!
http://laurentiudumitru.ro/blog/2009/07/04/sa-stam-unii-in-fata-celorlalti-precum-in-fata-unei-vechi-icoane-petru-mamonov-actorul-din-ostrov/
iulie 10, 2009 la 05:42
[...] Parintele Savatie Bastovoi: Tristă cugetare despre dragoste [...]
iulie 22, 2009 la 20:58
[...] Parintele Savatie Bastovoi: Tristă cugetare despre dragoste [...]
august 21, 2009 la 12:08
[...] Parintele Savatie Bastovoi: Tristă cugetare despre dragoste [...]