Patriarhul Georgiei îşi vizitează ţara cu permisiunea Moscovei

De Savatie Baştovoi

Patriarhul Ilie, catholicosul Georgiei, este foarte bine văzut în ochii ortodocşilor din Patriarhia Moscovei. Este apreciat pentru echilibru şi pentru statura sa duhovnicească. Nu acceptă compromisuri atunci cînd vine vorba de dogme şi canoane. În calitate de cap al Bisericii Georgiene, a interzis preoţilor ortodocşi să fie de faţă la vizita Papei Ioan II în Georgia, spunînd că îi arată aceluia tot respectul cuvenit unui şef de stat, adică Vaticanul, dar nu-l poate primi ca pe un ierarh al Bisericii. În 1996, cu ocazia prăznuirii Sfîntului Ierarh Antim Ivireanul (georgianul), catholicosul Ilie i-a „smintit” pe toţi cînd, cerînd lista ierarhilor slujitori şi descoperindu-l în ea pe mitropolitul Petru al Basarabiei, a cărui canonicitatea era incertă, a spus că nu slujeşte. Fiind vorba de oaspetele cel mai de seamă al evenimentului (deoarece se prăznuia un sfînt român de origine georgiană), Patriarhul Teoctist a renunţat la vlădica Petru în favoarea patriarhului Ilie. Doar aşa inimosul vlădică georgian a acceptat să se alăture soborului şi să slujească împreună liturghia.

Despre patriarhul Ilie ştiu mai multe de la pururea pomenitul vlădică Dorimedont, cu care avea o relaţie de prietenie. Admiraţia pe care episcopul Dorimedont (un om foarte scump la laude) o avea faţă de prietenul său catholicosul Ilie, m-a încredinţat de cumsecădenia păstorului Georgiei.

Acum aflu că admirabilul Ilie a reuşit să-şi cerceteze turma prinsă în strîmtoarea războiului din Abhazia. Patriarhia.ru susţine că această vizită s-a făcut „la iniţiativa Bisericii Ortodoxe Ruse”. Este ca şi cum patriarhul Georgiei a fost trezit din somn sau chemat din vacanţă pentru a i se ordona o misiune sfîntă de către Moscova. De fapt Rusia a avut nevoie să machieze faţa hîdă a acestui război fratricid, apelînd la autoritatea morală şi politică a dreptului Ilie. După această vizită, cerută, de fapt, de păstorul georgian pentru a putea duce ajutoare umanitare şi pentru a putea scoate morţii georgieni spre a-i îngropa creştineşte, generalul Noviţîn, într-o conferinţă de presă, îi convinge pe toţi că însuşi catholicosul Ilie a vizitat Gori şi s-a convins că oraşul nu a fost distrus de trupele ruseşti.

Nu pot să nu-mi aduc aminte aici de Transnistria şi de felul în care vlădica Dorimedont, fost stareţ al mănăstirii Noul Neamţ, a venit odată să slujească la hram adus nu în BMW, ci într-un tanc al forţelor pacificatoare ruseşti. Cred însă că binele pe care îl face armata rusă Bisericii ar fi mai mare dacă s-ar retrage atît din Abhazia, cît şi din Transnistria.

Desigur, patriarhia.ru oferă şi alte picanterii legate de această temă, care ne conving că Biserica a fost atrasă iarăşi într-un joc politic murdar, un joc care aduce moarte. Aflăm, de pildă, că reprezentantul Patriarhiei Moscovei în Abhazia, preotul Visarion Apliaa, a pus condiţie celor două mănăstiri ortodoxe aflate pe acest teritoriu să treacă sub jurisdicţia Rusiei. Aceste tratative „în duhul ortodoxiei” nu puteau să nu fie urmate de o rugăciune de binecuvîntare a soldaţilor care apără Abhazia. Partea caraghioasă a lucrurilor este aceea că populaţia majoritară a Abhaziei este musulmană, spre deosebire de Georgia ortodoxă. Adică, musulmanii din această zonă, fără măcar să ştie ruseşte, au fost făcuţi în mod strategic cetăţeni ai Rusiei (ca mai tîrziu să poată fi „apăraţi” de „extremiştii” georgieni), iar Patriarhia Moscovei, prin reprezentanţii săi în teritoriu, binecuvîntează soldaţii ruşi să-i apere pe musulmanii răzvrătiţi, împuşcîndu-i pe georgienii ortodocşi. Deşi s-a afirmat că printre soldaţii “georgieni” ucişi au fost găsiţi şi negri americani.

Există, fără îndoială, o serie de nuanţe în conflictul caucazian. Cochetăria actualei puteri georgiene cu americanii este un fapt care, s-a şi văzut, a atras urgia ruşilor pe care nimeni nu se grăbeşte să o liniştească. Este condamnabilă politica imperialistă a Moscovei, dar este o naivitate şi o cruzime la adresa propriului popor să provoci sau să accepţi un război cu Rusia, bazîndu-te pe declaraţiile teribiliste ale lui Bush sau Condolezza Rice.

Dar acestea sînt lucruri ale nedreptăţii omeneşti pe care nu le vom înţelege niciodată pînă la capăt. Ceea ce ne scîrbeşte, fără să ne mai surprindă, este implicarea directă a Patriarhiei Moscovei într-o treabă murdară şi ucigaşă. Apariţiile publice ale unor ierarhi provocaţi să vorbească pe această temă nu fac decît să murdărească şi mai mult acest război. De această dată, feţele bisericeşti implicate seamănă cu nişte bucăţi mici de săpun cu care Kremlinul se spală pe mîini, frecîndu-le din răsputeri, pentru că nici măcar nu mai fac spumă.