Despre predică, în general

din volumul
“Cînd pietrele vorbesc“
ierom. Savatie Baştovoi
ed. Cathisma

Cînd spunem „predică” ne închipuim un preot înveşmîntat, ridicat deasupra mulţimii de broboade şi capete plecate, grăind cu glas tare lucruri comune şi neinteresante, ştiute şi răs-ştiute de către toţi ascultătorii, zise cu multă tărăgănare, aşa încît nimeni nu poate şti cînd se vor termina, pentru că predica în sine nu are nici o ţintă clară, nici logică, iar revenirile în cerc şi schimbările bruşte de subiect îi fac pe toţi să renunţe la a mai asculta, din partea lor fiind preaîndestulătoare aşteptarea evlavioasă a eliberatorului „Amin!”

Să nu vă miraţi dacă voi spune că o predică „normală” durează între o oră şi două ore, timp în care nimeni nu trebuie să plece, deşi Liturghia este terminată şi rugăciunea binecuvîntării ieşirii este făcută de către preot, [1] deoarece dacă nu săruţi crucea preotului, pe care acesta o ţine în mînă în timp ce predică, degeaba ai mai venit în ziua aceea la biserică.

Un monument al literaturii române restituit din arhivele KGB

Aducerile aminte ale părintelui ANDRONIC POPOVICI,
duhovnicul de la Noul Neamţ (1820 1892)

Manuscrisul original, păstrat doar în arhiva KGB-ului,
a fost publicat pentru prima oară la Editura Cathisma,
sub îngrijirea ieromonahului Savatie Baştovoi.

Despre născătorii trupeşti şi, în parte,
despre moartea minunată a tatălui,
preotul Nicolae

1. Aduceţi-vă aminte, o, preaiubiţilor, de mine, ticălosul, cum că om sînt şi eu – muritor, asemenea tuturor celor din neamul lui Adam, omul cel dintîi, zidit cu mîna lui Dumnezeu din pămînt şi cu voia lui Dumnezeu în pîntecele maicii mele, Maria, m-am închipuit în vreme de nouă luni de zile şi m-am închegat în sînge, din sămînţă bărbătească, din tata Nicolae şi mama, soţia sa, [care] au fost însoţiţi de legea pravoslavnicei credinţe, care cu poftă şi dulceaţă trupească sărutîndu-se, s-au împreunat şi, după ce m-am născut, am tras aerul cel de obşte şi, asemenea pătimaş, precum şi născătorii mei, am căzut pe acest pămînt.

Glasul cel dintîi al ieşirii întru această lume, precum şi al tuturor celorlalţi, mi a fost plînsul. Şi, în scutece înfăşat, am fost hrănit cu lapte, din ţîţele maicii mele şi de către dînsa cu îngrijiri [am fost] păzit şi povăţuit. Pentru că este foarte bine ştiut cum că nici un împărat nu a avut alt început al naşterii, ci una este intrarea în viaţă în lumea aceasta şi asemenea este şi ieşirea de aici – prin moarte, măcar deşi cu felurite chipuri.

2. Născătorii mei cei trupeşti au fost amîndoi pravoslavnici şi, din nepovestită milă şi rînduiala preabunului Dumnezeu – tatăl meu, Nicolae Nan, a fost hirotonit diacon pentru satul Lungani, ce este la ţinutul Cărligăturii, în pămîntul Moldaviei, unde sînt şi născut eu, în anul 1820, la patru zile ale lunii lui iulie. Din dumnezeiescul botez am fost numit Andrei, după numele Sfîntului Ierarh Andrei Criteanul şi al primitorilor mei din scăldătoare a botezului.

Istoria monahismului de la începuturi pînă la paisianism de Părintele Andronic de la Noul Neamţ (manuscris recuperat din Arhiva de Stat a RM)

I S T O R I E

Cuprinzătoare de ştiinţi cu adevărate mărturii, în scurt adunate, de prin Sfintele Scripturi, pentru începutul rînduielii monahiceşti şi a întemeierii chinoviilor, şi ale tuturor monăstirilor, şi schiturilor de prin toată lumea

Adunînd eu, cu ajutoriul Preacuratei Maicii lui Dumnezeu: şi scriind foarte cu lămurire, dupre cît mi-au luminat mintea cel Preaînaltu, Istoriile bisericeşti şi politiceşti, începătoare din anii întrupării cuvîntului lui Dumnezeu şi cuprinzătoare pînă în anul 1888; şi istoriile pentru Sfintele Monastiri Neamţul şi Secul; şi pentru toate sfinţeniile din ele; Istoriile pentru toţi Mitropoliţii Moldaviei, şi pentru monastirile de acolo; Istoria pentru sfînta cetate [a] Ierusalimul şi pentru sfinţeniile de acolo; Istoria pentru sfîntul munte Afonu şi pentru monastirile şi sfinţeniile de acolo; Istoria, pentru împărăteasca cetate [a] Kievul[ui] şi pentru sfinţeniile de acolo, şi din Lavra Pecerskii Kievului, şi altele; şi istoria şi pentru aceasta sfîntă din nou înfiinţată monastire Neamţul, mi-au venit dorinţa ca să mai adun încă la un locu şi o altă istorie cuprinzătoare şi pentru ştiinţele, de începutul întemeierii monastirilor şi a chinoviilor, şi a sihastriilor, şi ai toatei rînduialei monahiceşti.

Stareţii (de mitropolitul Veniamin Fedcenkov)

Fragment din volumul
mitropolitului Veniamin Fedcenkov
“Întîlniri cu sfinţi”
apărut la Editura Cathisma

Înainte de plecarea la schit – la sfatul poate al egumenului sau al altui monah – am dorit să slujesc panihida pentru adormiţii stareţi. În spatele bisericii principale, lîngă pereţii altarului, erau două morminte – ale părinţilor Macarie şi Ambrozie. Mi-au dat în calitate de cîntăreţ un monah, un tenor din strană. Într o reverendă soioasă şi cu o burtă enormă, acesta mi a produs o impresie mai puţin plăcută. Nu seamănă el cu proslăviţii stareţi ai Optinei, mă gîndeam…

Cîntînd panihida, am descoperit sub piatra funerară o gropiţă. Monahul mi-a explicat că de aici iau credincioşii cîte o mînă de nisip, avînd credinţa că acesta tămăduieşte bolile.

Scurtă pomenire despre Părintele Simeon de la Essex

Aflu că s-a mutat la Domnul Părintele Simeon de la Essex. L-am cunoscut în 2003, cînd am vizitat Sfînta Mănăstire întemeiată de Părintele Sofronie.

Era deschis, zîmbind reţinut şi ascultînd cu plăcere pe cel ce îi vorbea. Răspîndea o smerenie demnă, izvorîtă din experienţă lăuntrică. Am băut ceai la măsuţa din curte şi am mîncat ciocolată neagră. Cuminţenia şi nobleţea lui covîrşeau cuvintele pe care le spunea, aşa încît nu mai reţin despre ce am vorbit. Era unul dintre puţinii oameni pe care îţi este destul să îi vezi.

Securitatea moldovenească mă caută şi nu mă poate găsi?

În ziua de vineri am fost căutat de doi ofiţeri de securitate la sediul episcopiei de Edineţ. Aceştia s-au legitimat ca atare, cerînd secretarului eparhial informaţii despre umila mea persoană. Fără îndoială, colaboratorii Securităţii moldoveneşti ştiau că eu nu sînt acolo, de aceea fapta lor rămîne învăluită de mister, dealtfel ca orice acţiune a Securităţii.

Sfînta simplitate (de Anton Cehov)

Traducere din ruseşte de Savatie Baştovoi
Din volumul Anton Cehov “Povestiri ortodoxe”
apărut la Editura Cathisma

La părintele Sava Jezlov, bătrînul paroh al bisericii Sfintei Treimi din oraşul P., pe nepusă masă a poposit din Moscova fiul Alexandru, un vestit avocat moscovit. Bătrînul şi singuratecul văduv, zărindu-şi unica odraslă, pe care nu o mai văzuse de 12-15 ani, încă din vremea cînd îl petrecuse la universitate, a pălit, s-a cutremurat din tot trupul şi a înţepenit. Bucuria şi încîntarea lui nu aveau hotar.
Seara, în ziua venirii, tatăl şi fiul au discutat mult. Avocatul mînca, bea şi se înduioşa.
– E bine aici la tine, drăguţ! – îşi arăta el încîntarea, legănîndu-se în scaun. – E confortabil, cald şi miroase a ceva patriarhal. Zău e bine!
Părintele Sava, ţinînd mîinile la spate şi, după cum se vede, fudulindu-se în faţa bătrînei bucătărese că are un fiu atît de mare şi de galant, se plimba în jurul mesei şi se străduia, pentru a fi pe placul oaspetelui, să-şi însuşească o înfăţişare cît mai “savantă”.

– Aşa stau treburile, frate… – zicea el. – A ieşit aşa cum mi-am dorit în inima mea: şi tu şi eu am mers pe latura intelectuală. Tu, iată, la universitate, iar eu academia din Kiev am absolvit-o, aşadar… Pe aceeaşi cale, carevasăzică… Ne înţelegem unul pe altul… Atît că eu nu mai ştiu cum e acum prin academii. Pe vremea mea puneau mare accent pe clasicism şi chiar se studia ebraica veche. Dar acum?

– Nu ştiu. Dar tu, tataie, ai un peşte pe cinste. M-am săturat, dar tot mai mănînc.
– Mănîncă, mănîncă. Tu ai nevoie să mănînci mai mult, deoarece duci o muncă intelectuală, nu fizică… hm… nu fizică… Tu eşti universitant, munceşti cu capul. Mult o să zăboveşti pe ospeţe?

Republica Moldova: “Avem alegeri libere!”

STRUGURELE – un filmuleţ cu desene animate despre dragostea creştină

Părintele Iustin – condamnat pe viaţă?

După ce a ispăşit 12 ani de chinuri în puşcăriile comuniste, Părintele Iustin a fost întrebat în faţa celorlalţi deţinuţi: „Spune, banditule, te-ai schimbat?” La care Părintele a răspuns: „Dar ce, eu am venit aici ca să mă schimb?” „Tu nu înţelegi, banditule, că noi te-am ascuns aici de furia poporului? Toţi te urăsc! Dacă te lăsam în libertate te sfîrtecau oamenii în bucăţi!” „Da? – a replicat Părintele – Duceţi-mă aşa tuns cum sînt şi lăsaţi-mă în gară la Tîrgu Neamţ, iar eu voi spune numai atît: Eu sînt Iustin! Şi să vedem ce-o să facă lumea”. Pentru aceste cuvinte Părintele a mai făcut încă patru ani de detenţie, fără nici o judecată, fiind în fiecare zi ameninţat cu moarte, ca unul care nu figurează nicăieri.